Banca Naţională lansează luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 130 de ani de la naşterea lui Alexandru Rosetti, cu un tiraj de maxim 5000 de piese şi un preţ de vânzare de 620 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate. Aversul monedei prezintă o imagine a clădirii Universităţii Bucureşti, unde Alexandru Rosetti a fost rector între anii 1946-1949, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2025”. Reversul monedei redă portretul, numele academicianului Alexandru Rosetti şi anii între care acesta a trăit „1895 – 1990”. Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Monedele din argint cu tema 130 de ani de la naşterea lui Alexandru Rosetti au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale BNR.
Amploarea concedierilor din IT-ul ieșean începe să capete un contur mai larg de cât părea: de la începutul anului și până la data de 24 iulie 2025, opt companii de IT din Iași au transmis către ITM notificări privind intenția de a recurge la concedieri colective. În total, numărul de angajați vizat de aceste notificări este de aproape 1.500. Deși răspunsul ITM nu precizează care sunt aceste companii, am făcut
.
Ministerul Finanţelor revine în august cu o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis, disponibilă pentru subscriere între 1 şi 8 august, care aduce în premieră titluri denominate în euro cu maturitate de 10 ani şi dobândă anuală de 6,50% – cel mai ridicat randament în euro oferit până acum într-o emisiune Fidelis, scrie zf.ro. Oferta Fidelis cuprinde şi alte tranşe în lei şi euro, cu dobânzi atractive pentru perioada
.
Tot mai mulți români vor să afle cum le merg banii din pensia privată. Oamenii cer explicații directe de la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Un număr de 3.258 de apeluri au vizat pensiile private în primul semestru din 2025, adică 46,29% din totalul solicitărilor telefonice primite de Call Center-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Este o creștere de 2,32% față de aceeași perioadă din 2024, semn că tot mai mulți
.
Deficitul bugetar al Chinei pe primele șase luni a crescut cu 45% în ritm anual, până la un nivel record de 5.250 miliarde de yuani (733 miliarde de dolari), transmite Bloomberg, preluat de Agerpres. Calculele efectuate de Bloomberg, pe baza datelor publicate vineri de Ministerul chinez al Finanțelor, arată că în perioada ianuarie-iunie 2025 cheltuielile totale au crescut cu 9% în ritm anual, până la 18.800 miliarde de yuani. În
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.