Infrastructura de transport joacă un rol esențial într-un context geopolitic tensionat. Are o funcție duală: civilă, dar și militară. Ce rol joacă infrastructura în acest context? Într-un moment în care agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei creează un precedent îngrijorător, iar analiștii anticipează posibile escaladări în proximitatea NATO în următorii ani, se impune o întrebare urgentă: cât de pregătită este regiunea Moldovei – flancul estic al NATO și granița estică a Uniunii Europene – pentru a face față unui astfel de scenariu? Adrian Covăsnianu este expert în infrastructură mare, mobilitate urbană și planificare teritorială, membru fondator al asociației „Moldova Vrea Autostradă”, fost ministru secretar de stat în Ministerul Transporturilor Țările baltice au înțeles miza. Investesc masiv în infrastructura de transport adaptată nevoilor militare, în fortificarea frontierelor și chiar în reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Autostrada Via Baltica, de exemplu, este proiectată ca arteră de apărare și mobilitate militară, cu finalizare estimată până în 2028. Similar și conexiunea dintre capitala lituaniană Vilnius și orașul polonez Augustow este prevăzută pentru a fi modernizată și adaptată mobilității militare până în 2028 ca o „alternativă” la Via Baltica. Cu alte cuvinte, vedem eforturi conjugate și concrete de utilizare duală, respectiv civil-militară în zona baltică, astfel că am considerat oportună și necesară o analiză pe zona noastră de interes, respectiv estul României. Prin contrast, estul României pare a fi fost uitat. Am analizat ce s-a făcut până acum, unde ne aflăm în 2025 și ce se poate (realist) recupera până în 2028. Analiza se va concentra, în principal, asupra infrastructurii rutiere majore și, în plan secundar, asupra lucrărilor de artă expuse riscului în cazul unui conflict militar – în special podurile care traversează râuri importante din estul României, inclusiv în zona transfrontalieră cu Republica Moldova și Ucraina. După 18 ani de apartenență la Uniunea Europeană, regiunea Moldovei are doar 52 km de autostradă în exploatare: 36 km din A7 (sectorul Buzău-Focșani din județul Vrancea) și 16 km în centura Bacăului. Asta înseamnă mai puțin de 4% din totalul drumurilor rapide din România. Chiar dacă lucrările pe A7 până la Pașcani sunt în execuție, iar tronsonul din A8 (Moțca-Leghin) este contractat, orizontul de finalizare și siguranța finanțării rămân incerte, pe fondul ratării finanțării din PNRR și al noilor restricții bugetare anunțate de Guvern. (Figura 1). Între timp, Moldova suferă din cauza unei infrastructuri rutiere depășite: Grav este că licitația pentru podul nou de la Cozmești este blocată, deși are constructor desemnat din 2022. Această vulnerabilitate infrastructurală este agravată de decizia actualului Guvern care, prin Programul de Guvernare 2025-2028, a anunțat „prioritizarea contractelor CNAIR și sistarea semnării de noi contracte”. În același timp, conform surselor publice, prezența NATO în România ocolește în mod evident regiunea Moldovei. Structurile aliate sunt concentrate în alte regiuni ale țării: În mod surprinzător, Moldova rămâne complet în afara acestui sistem defensiv, ceea ce accentuează percepția de izolare strategică. Pentru situația ipotetică 2028 am luat în calcul un scenariu moderat-pozitiv în contextul în care: Conform proiecției din Figura 2, Autostrada A7 ar urma să fie finalizată integral pe tronsonul Ploiești-Pașcani, cu o posibilă extensie spre Suceava. Autostrada A8 va avansa doar parțial, pe secțiunea submontană Moțca-Vânători Neamț și pe segmentul Moțca-Lețcani (Iași Vest). În același scenariu, orașele-port Galați și Brăila, precum și Focșani – un punct-cheie pentru mobilitatea militară – vor deveni accesibile datorită construirii drumurilor expres Galați-Brăila și Focșani-Brăila. Această evoluție confirmă importanța strategică a Autostrăzii A7 și, parțial, a A8, în special în contextul unei posibile retrageri tactice rapide către sudul mai bine apărat. În același timp, se conturează o linie logistică defensivă între Focșani, Brăila și Galați, care poate funcționa ca axă esențială pentru mobilizarea rapidă a echipamentelor și trupelor NATO în caz de criză. Dacă A7 va fi finalizată în 2028, iar Moldova rămâne fără infrastructură defensivă proprie, nu cumva construim, de fapt, un coridor de evacuare – nu de apărare? În acest scenariu, regiunea Moldovei nu este protejată, ci „disponibilizată” strategic, pentru a asigura adâncimea necesară unui teatru de operațiuni desfășurat pe teritoriul național. Cu alte cuvinte: nu cumva adevăratul „flanc estic” este, de fapt, flancul sud-estic, concentrat pe Muntenia și Dobrogea? Investițiile recente – finalizarea podului de la Brăila, modernizarea porturilor Galați și Constanța (prin reactivarea unor căi ferate și drumuri de acces interne) – par să confirme această direcție. Se impune o întrebare legitimă: suntem martorii unei serii de coincidențe nefericite sau ai unei strategii mai ample, în care regiunea Moldovei este menținută într-o poziție de vulnerabilitate? E doar o coincidență că: În ansamblu, aceste proiecte par să consolideze apărarea sudică a aliniamentului Focșani–Nămoloasa–Galați, transformând zona într-un coridor logistic cu rol strategic militar clar. În schimb, în Moldova: Așadar, sunt acestea doar întârzieri administrative sau elementele unei strategii deliberate de abandon investițional? Întrebări fără răspuns: Pentru a contracara percepția de abandon și a corecta dezechilibrele investiționale semnalate anterior, solicităm ferm autorităților decizionale ale statului român – Președinția României, Guvernul României și Parlamentul României – adoptarea următoarelor măsuri urgente: Fără o reechilibrare clară a priorităților de infrastructură, flancul estic al României rămâne descoperit. Moldova nu trebuie să fie doar un spațiu de sacrificiu sau adâncime strategică, ci parte integrată a apărării și dezvoltării europene. Apelul este simplu: investiți în timp de pace pentru a nu plăti mai scump în timp de conflict.