Criza alimentară din anii ’80: mărturii din arhivele Securităţii despre nemulțumirea populației din România
Se știe că odată, Bucureștiul a avut o relație ideologică cu Phenianul, chiar dacă la mare distanță. Potrivit ziaruldeiasi.ro, în perioada comunistă, liderii români de atunci aveau o simpatie pentru coregrafiile nord-coreene și susțineau că prietenia dintre cele două popoare nu poate fi afectată de diferențele geografice. Însă, realitatea cotidiană a fost altceva, iar documentele din arhivele Securității dezvăluie care a fost cu adevărat traiul românilor în acea perioadă.
Raportele din acea vreme, considerate acum documente strict-secrete, redau un tablou sumbru al penuriei alimentare și al nemulțumirii generale. Un exemplu elocvent îi aparține unui raport din 17 iulie 1982, întocmit de un maior din cadrul poliției de securitate locale. Potrivit sursei "Tapu", în acea perioadă, muncitorii din fabricile orașului se plângeau de lipsa pâinii și a produselor din carne, fiind nevoiți să stea ore întregi la cozi pentru a-și putea procura hrana de bază.
În același raport, se menționează că oamenii, în special cei din mediul rural, cumpărau multe pâini pentru a-și asigura necesarul, diminuând astfel cantitatea disponibilă pentru muncitorii din oraș. Sursa "Iorgu" adaugă că mulți agricultori au fost afectați de reducerea drastică a cantității de și mai ales de restricțiile impuse asupra distribuției de grâu, ceea ce a creat o stare de frustrare și de anxietate printre cetățeni.
Situația se reiterează în alte rapoarte din aceeași perioadă, precum cel din 21 iulie 1982, care subliniază nemulțumirea generală atât în interiorul orașelor, cât și în sat. Lipsa alimentelor, în special a pâinii, laptele, mezelurile și alte produse de bază, fricile și nervozitatea populației erau evidente. Mulți muncitori abandonavă localurile de muncă din cauza coșurilor interminabile, iar uneori, imbrâncelile de la cozi tensionau și mai mult atmosfera.
Relatările din sat sunt la fel de amare. Sursele semnalează că taranii, considerați de propagandă tot eroici, veneau din zeci de kilometri după pâine, deoarece grâul nu se mai distribua. În satul N., 90 de tone de grâu erau depozitate în condiții periculoase, fiind în pericol de a se "aranja" sau de a mucegăi, în timp ce țara trecea de frig și de foame. Informațiile consemnau că, în aceste localități, unitățile comerciale nu mai distribuiau bunuri precum mezeluri, untură, brânzeturi, piper sau detergenti, iar în anumite cazuri, această lipsă dura o săptămână întreagă.
Poate cea mai dureroasă mărturie reiese dintr-un raport care notează că apocalipsa alimentară a dus la apariția paduchilor, iar oamenii se tem că pâinea, distribuită pe cartelă, nu ajunge la toți. Informațiile și opiniile cetățenilor, obținute din surse precum "Ciomaga" sau "Vrabioi", relevă o stare de sărăcie profundă, în care majoritatea populației se chinuia să supraviețuiască.
Deși la peste trei decenii de la prăbușirea regimului comunist, aceste relatări pot fi considerate marturii istorice, experiența lor oferă și o avertizare: societatea depinde de control și de propaganda oficială, uitând adesea de dialog și adevăr. Conform notațiilor, criza socio-economică din anii ’80 a fost o perioadă în care regimul comunist nu a reușit decât să ascundă, sub o fațadă de propagandă, adevărul nemulțumirii profunde a populației.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
