Procedura falimentului faţă de compania Blue Air Aviation SA a fost deschisă, anunţă Infinexa, companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate, cu active administrate în valoare de 200 milioane de euro. Potrivit acesteia, toate activele companiei vor fi valorificate, inclusiv cele două avioane nefuncţionale şi alte cinci carcase de avion, scrie news.ro. ”Infinexa, companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate, cu active administrate în valoare de 200 milioane de euro, anunţă deschiderea procedurii falimentului faţă de compania Blue Air Aviation SA”, anunţă Infinexa. Blue Air a intrat în insolvenţă în 22 martie 2023. Compania este deţinută de stat, după ce a fost executată garanţia pentru ajutorul de stat primit în timpul pandemiei. ”Decizia de a iniţia procedura falimentului a fost luată ca urmare a imposibilităţii de a atrage un investitor, în ciuda eforturilor semnificative pe care le-a depus în acest sens conducerea companiei Blue Air, dar şi acţionarul său majoritar. S-au acumulat o serie de incertitudini care generau pierderi continue şi era necesar să acţionăm pentru a le limita. Falimentul este cea mai echitabilă soluţie pentru protejarea interesului creditorilor, în actualul context, fiind menită să maximizeze şansele de recuperare a datoriilor”, a declarat Radu Tudor, senior partner Infinexa, lichidator judiciar Blue Air. În timp ce Blue Air se afla în perioada de observaţie, reprezentanţii companiei, împreună cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) – care deţine 75% din acţiunile Blue Air – au purtat discuţii cu potenţiali investitori strategici, însă nu a fost identificat niciun aport de capital care să permită implementarea planului de reorganizare. În aceste condiţii, în data de 2 iunie 2025, Adunarea Generală a Creditorilor Blue Air a aprobat propunerea administratorului judiciar de a se declara falimentul companiei, considerând că aceasta reprezintă cea mai optimă soluţie pentru protejarea intereselor tuturor părţilor implicate. Falimentul oferă cadrul legal adecvat pentru valorificarea activelor companiei şi pentru acoperirea creanţelor salariale şi bugetare (Ministerul Finanţelor şi ANAF), permiţând distribuirea corectă a fondurilor obţinute către toţi creditorii îndreptăţiţi, conform legii. ”Prin adoptarea acestei măsuri, se asigură tratarea echitabilă a creditorilor şi maximizarea gradului de recuperare a creanţelor acestora, în condiţii de legalitate şi transparenţă. Toate activele companiei vor fi valorificate, inclusiv cele două avioane nefuncţionale şi alte cinci carcase de avion”, precizează Infinexa.
Endava, companie britanică de consultanță IT, este prezentă în Iași din 2010, când a deschis un birou cu 25 de angajați. De atunci, echipa a crescut la peste 700 de specialiști și compania s-a conectat puternic la comunitatea locală, devenind unul dintre cei mai mari angajatori din regiune.
Recent, Endava a extins spațiul din United Business Center 1 cu 2.400 de metri pătrați, ajungând la 5.500 mp în ansamblul Palas Iași,
.
Aurul a înregistrat un nou record istoric în deschiderea sesiunii din Asia, urcând până la 3.508,73 dolari pe uncie, în contextul tensiunilor politice globale și al așteptărilor privind reduceri ale dobânzilor din partea Rezervei Federale. Analiza pieței indică o creștere susținută și o reacție pozitivă a investitorilor, în ciuda volatilitațiilor din zona comercială internațională.
Analizele internaționale arată că în 2025 cererea pentru aur a fost sprijinită de incertitudinile globale și de
.
Compania ALEXANDERMAN PROPERTIES, fondată de antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi, a încheiat cu succes vânzarea tuturor celor 140 de apartamente și spații comerciale din ansamblul ALEXANDERMAN TWINS, construit pe o suprafață de 7.300 de metri pătrați în cea mai exclusivistă zonă a Sucevei, notează profit.ro. Proiectul, demarat în 2022 și finalizat în 2024, a presupus o investiție de 15 milioane de euro. În paralel, Mandachi pregătește două noi dezvoltări imobiliare de
.
China face noi eforturi pentru a limita obiceiul muncii prelungite, cunoscut sub denumirea ”996” – program de la 9 dimineaţa la 9 seara, şase zile pe săptămână, pe fondul presiunilor sociale şi internaţionale, transmite Reuters, preluat de news.ro. Tot mai multe companii, inclusiv producătorul de electrocasnice Midea sau gigantul dronelor DJI, au început să impună angajaţilor ore limită de plecare de la birou, uneori chiar înainte de ora 21:00, după
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.