OpenAI a respins vineri o ofertă de preluare în valoare de 97,4 miliarde de dolari din partea unui consorţiu condus de miliardarul Elon Musk, afirmând că startupul nu este de vânzare şi că orice ofertă viitoare ar fi lipsită de sinceritate, transmite Reuters. Această abordare nesolicitată este cea mai recentă încercare a lui Musk de a împiedica OpenAI, compania pe care a cofondat-o alături de CEO-ul Sam Altman, dar pe care a părăsit-o ulterior, să devină o entitate cu scop lucrativ, în contextul în care startupul caută mai mult capital pentru a rămâne lider în cursa inteligenţei artificiale. ”OpenAI nu este de vânzare, iar consiliul de administraţie a respins în unanimitate ultima tentativă a domnului Musk de a-şi destabiliza concurenţa. Orice posibilă reorganizare a OpenAI va consolida misiunea noastră non-profit de a asigura că AGI (inteligenţa generală artificială) aduce beneficii întregii omeniri”, a declarat OpenAI pe platforma X, citându-l pe preşedintele consiliului, Bret Taylor. În replică, avocatul lui Musk, Marc Toberoff, a afirmat că OpenAI încearcă să vândă controlul asupra entităţii sale cu scop lucrativ şi că această decizie ”va îmbogăţi anumiţi membri ai consiliului în loc să servească scopul caritabil al organizaţiei.” În decembrie, OpenAI şi-a prezentat planurile de restructurare, anunţând că va crea o corporaţie de beneficii publice pentru a facilita atragerea unui capital mai mare decât şi-ar fi imaginat anterior şi pentru a elimina restricţiile impuse de actuala sa structură non-profit. Luni, Altman a respins public oferta consorţiului cu un simplu ”nu, mulţumesc” pe X, determinându-l pe Musk să reacţioneze numindu-l ”escroc”. Marţi, Altman a declarat pentru site-ul de ştiri Axios că OpenAI nu este de vânzare. Miercuri, avocaţii lui Musk au depus în instanţă un document prin care anunţau că consorţiul – care include şi compania de AI a lui Musk, xAI – va retrage oferta pentru braţul non-profit al OpenAI dacă acesta renunţă la planurile de transformare într-o entitate cu scop lucrativ. ”Acum două zile, aţi depus o pledoarie în instanţă, adăugând noi condiţii la propunerea iniţială. Ca urmare a acestui demers, a devenit evident că ‘oferta’ clienţilor dumneavoastră nu este, de fapt, o ofertă reală,” a declarat consiliul OpenAI într-o scrisoare semnată de avocatul William Savitt şi trimisă vineri lui Toberoff. Printre ceilalţi investitori din consorţiul condus de Musk se numără Valor Equity Partners, Baron Capital şi influentul agent de la Hollywood, Ari Emanuel. Altman şi Musk sunt în conflict de ani de zile. După plecarea lui Musk din OpenAI în 2019, startupul a creat o divizie cu scop lucrativ care a atras miliarde de dolari în finanţare, provocând acuzaţii din partea lui Musk că firma a încălcat misiunea sa iniţială, punând profitul mai presus de binele public. În august anul trecut, Musk l-a dat în judecată pe Altman, pe OpenAI şi pe cel mai mare investitor al companiei, Microsoft, acuzându-i de încălcarea contractului. În noiembrie, Musk a cerut unei instanţe federale să blocheze tranziţia OpenAI către o structură cu scop lucrativ, însă lupta legală dintre cele două părţi continuă.
Ministerul Finanțelor anunță o tranșă specială în lei pentru donatorii de sânge, cu scadență de 2 ani și dobândă de 8,2%. Subscrierea minimă a fost redusă de la 5.000 lei la 500 lei, cu plafon maxim de 100.000 lei.
Noua ediție FIDELIS, lansată vineri, promite dobânzi de până la 8,2% pentru titlurile în lei, cu înscrieri deschise în perioada 5-12 septembrie printr-o rețea de bănci partenere, iar titlurile sunt listate la
.
Chiar dacă tentația de a închiria rapid este mare, semnarea unui contract rămâne esențială: să prevadă restituirea garanției, situațiile de majorare și modalitățile de reziliere.
Odată cu apropierea toamnei, mii de studenți se pregătesc să înceapă un nou an universitar în Iași, iar căutarea unei locuințe de închiriat devine prioritatară. Piața chiriilor este dificil de navigat în această perioadă, însă orașul oferă opțiuni pentru aproape orice buget.
În topul celor mai populare
.
OMV Aktiengesellschaft deține 51,156% din acțiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,698%, într-o structură de proprietate indicată de datele de pe Bursa de la București, prezentată ca referință în cadrul raportărilor financiare ale companiei.
Grupul austriac OMV, acționar majoritar al OMV Petrom, intenționează să disponibilizeze aproximativ 2.000 dintre cei 23.000 de angajați la nivel mondial, dezvăluind un plan care marchează o schimbare semnificativă pentru grup.
Subsidiara din România, OMV
.
La finalul lunii iulie, UiPath avea lichidităţi de 1,52 miliarde dolari. „Am avut un trimestru doi solid, cu ARR în creştere cu 11% faţă de anul trecut, până la 1,723 miliarde dolari, reflectând execuţia îmbunătăţită a echipei şi impulsul capabilităţilor noastre agentice”, a declarat Daniel Dines, CEO şi fondator UiPath.
UiPath, listată pe bursa americană, a raportat trimestrul al doilea din anul fiscal 2026 venituri de 362 milioane de dolari, cu
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.