Armata americană a ucis un lider important al Statului Islamic în Siria
Inapoi

Armata americană a ucis un lider important al Statului Islamic în Siria

Postat pe 25 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Maria Popescu

Armata americană a ucis un lider important al Statului Islamic în Siria
Externe
Armata americană a anunţat vineri că a reuşit să ucidă un lider important al grupării Statul Islamic (SI), în urma unei operaţiuni desfăşurate în zona oraşului sirian Alep, relatează agenţiile AFP şi EFE. Operaţiunea a condus la „moartea liderului SI Dhia Zawbaa Mossleh al-Hardani şi a unuia dintre fiii săi adulţi”, care de asemenea făcea parte din gruparea jihadistă, a anunţat comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM). Aceşti indivizi „reprezentau o ameninţare pentru SUA, pentru coaliţia anti-jihadistă, precum şi pentru noul guvern sirian”, adaugă comandamentul american. SUA desfăşoară de mai mulţi ani raiduri aeriene în Siria pentru a preveni o revigorare a grupării Statul Islamic. Aceasta a preluat controlul asupra unor zone întinse din Siria şi Irak în 2014, unde şi-a proclamat un aşa-numit „califat” şi a introdus acolo un regim de teroare, înainte de a fi învinsă în 2019 de o coaliţie internaţională.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete