Arnold Schwarzenegger anunță că o va vota pe Kamala Harris la alegerile prezidențiale din SUA
Inapoi

Arnold Schwarzenegger anunță că o va vota pe Kamala Harris la alegerile prezidențiale din SUA

Postat pe 02 Nov 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Arnold Schwarzenegger anunță că o va vota pe Kamala Harris la alegerile prezidențiale din SUA
Externe

Arnold Schwarzenegger anunță că o va vota pe Kamala Harris la alegerile prezidențiale din SUA

Actorul american Arnold Schwarzenegger, cunoscut și pentru cariera sa politică ca fost guvernator republican al Californiei, a declarat că va vota pentru Kamala Harris, actuala vicepreședintă a Statelor Unite, la alegerile prezidențiale din SUA. Harris, candidată din partea Partidului Democrat, își propune să ocupe funcția supremă în stat, conform informațiilor publicate de „The Independent”.

Schwarzenegger a subliniat că, deși este republican, se consideră mai întâi american. „Acesta e motivul pentru care, în zilele următoare, voi vota pentru Kamala Harris și Tim Walz, propus pentru funcția de vicepreședinte”, a afirmat starul american.

În ceea ce privește cei doi candidați, Schwarzenegger a menționat că nu este încântat de niciunul dintre ei. „Republicanii au uitat ce înseamnă frumosul într-o piață liberă și au respins rezultatele alegerilor. Iar democrații nu se descurcă prea bine cu deficitul bugetar și mă tem că politicile lor locale vor afecta nivelul de trai prin creșterea infractionalitatii”, a adăugat el.

Actorul a criticat și candidatul republican Donald Trump, subliniind că acesta nu respectă decât pe cei care îl susțin. „Un candidat care își trimite susținătorii să ia cu asalt Capitoliul, în timp ce se uită la televizor și bea Cola dietetică, nu va rezolva problemele noastre”, a spus Schwarzenegger, referindu-se la lipsa lui Trump de a propune măsuri care să ajute societatea în ansamblu.

De asemenea, el a exprimat temeri că o nouă administrație condusă de Trump ar duce la patru ani de frustrare și diviziune în societate. „Vor fi doar alți patru ani plini de probleme, fără rezultate care să ne facă mai uniți”, a încheiat el.

Este important de menționat că Arnold Schwarzenegger nu este la prima alegere de a vota împotriva republicanilor, având în vedere că în 2016 a votat pentru Hillary Clinton, iar în 2020 l-a felicitat pe Joe Biden pentru victoria sa împotriva lui Donald Trump. De asemenea, el a condamnat asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete