Furtună de praf și vijelie devastatoare în Phoenix, Arizona
Update cu 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Furtună de praf și vijelie devastatoare în Phoenix, Arizona
O furtună uriașă de praf a afectat luni orașul Phoenix, relatează CNN conform Digi24.ro. Fenomenul, numit în meteorologie "haboob", a redus drastic vizibilitatea în zonele metropolitane, aproape la zero, și a fost urmată de furtuni violente.
Conform site-ului citat, norul de praf s-a ridicat la înălțimi de câteva mii de metri, iar rafalele de vânt au depășit 110 km/h. Vântul puternic a distrus un pod de legătură la aeroportul Phoenix Sky Harbor, provocând întreruperi mari în trafic aerian. Aeroportul a fost închis pentru aproximativ o oră, iar zborurile au fost amânate sau anulate, în timp ce echipele de la fața locului verificau eventualele daune.
Serviciul Național de Meteorologie din Phoenix a emis avertismente pentru furtună și vânt violent, îndemnând șoferii să oprească mașinile și să evite deplasările. Pe autostrăzile I-10 și I-17, vizibilitatea a fost extrem de redusă, iar autoritățile au recomandat prudență suplimentară, potrivit notează Digi24.ro.
După trecerea furtunii, peste 60.000 de consumatori au rămas fără curent electric, în special în comitatul Maricopa. În orașul Gilbert, situat la 35 km sud-est de Phoenix, situația a fost critică: semafoarele nu funcționează și copaci au fost doborâți în mai multe zone, fapt confirmat de poliție, care a recomandat evitarea deplasărilor.
Furtunile de praf nu sunt o situație nouă în sezonul musonic din Arizona, însă această furtună a fost mai puternică decât cele din trecut, notează CNN. Vânturile violente și praful ridicat au creat condiții periculoase pentru localnici, provocând pagube și întreruperi de curent pe scară largă.