Rusia vrea negocieri și pentru reducerea trupelor americane în Europa, la summitul din Alaska, avertizează premierul polonez
Inapoi

Rusia vrea negocieri și pentru reducerea trupelor americane în Europa, la summitul din Alaska, avertizează premierul polonez

Postat pe 13 Aug 2025

Update cu 4 săptămâni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Rusia vrea negocieri și pentru reducerea trupelor americane în Europa, la summitul din Alaska, avertizează premierul polonez
Externe
Rusia vrea să includă tema reducerii prezenţei trupelor NATO în orice discuţii despre viitorul Ucrainei, a declarat miercuri presei premierul polonez Donald Tusk, potrivit Reuters. „Am auzit în ultimele zile că ruşii ar dori foarte mult să includă discuţii despre reducerea prezenţei NATO, de exemplu în Polonia, în negocierile despre viitorul Ucrainei”, a spus Tusk, cu două zile înaintea summitului pe care-l vor avea în Alaska preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump. „De aceea este atât de important să construim un grup puternic şi unit de state, atât în relaţia cu Rusia, cât şi în relaţia cu aliaţi precum SUA”, a indicat premierul liberal polonez. Viceministrul polonez al apărării, Pawel Zalewski, a declarat în urmă cu două săptămâni că Polonia se aşteaptă să fie ultima ţară din Europa de unde SUA să-şi retragă trupe, în timp ce Washingtonul examinează reducerea prezenţei militare americane pe întregul continent. „Toate discuţiile pe care le avem cu americanii indică faptul că Polonia este ultima ţară din care americanii ar dori să îşi retragă trupe”, a susţinut oficialul polonez, într-un interviu pentru Reuters. Potrivit acestuia, există un raţionament strategic care să justifice prezenţa trupelor americane în Polonia, pe flancul estic al NATO, ca element de descurajare împotriva Rusiei după invazia în Ucraina. În condiţiile reducerii bugetului Pentagonului, diminuarea prezenţei militare americane în Europa ar putea elibera resurse care eventual să fie realocate pentru regiunea Indo-Pacific, pe care oficialii administraţiei Trump o consideră mai importantă strategic pentru SUA. Aproximativ 100.000 de soldaţi americani sunt în prezent staţionaţi în Europa.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete