Directorul Grădinii Zoologice din Nürnberg a primit ameninţări cu moartea după eutanasierea a 12 babuini din cauza lipsei de spaţiu, informează marţi DPA, citată de Agerpres. După ce marțea trecută a ucis 12 babuini din Guineea pentru a atenua supraaglomerarea, instituția se află în centrul unui nou scandal, după ce presa locală a relatat că rămășițele babuinilor au fost date, drept hrană, felinelor mari chiar în văzul publicului.Zece dintre ameninţările adresate directorului Dag Encke au fost concrete şi au fost raportate autorităţilor, a anunţat marţi grădina zoologică din oraşul german situat în sudul ţării.Zeci de alte ameninţări vagi au fost transmise prin reţelele sociale. Potrivit mai multor publicaţii, mesaje ameninţătoare au fost trimise şi prin scrisori sau e-mailuri.Unele ameninţări i-au vizat şi pe directorul adjunct Jorg Beckmann, precum şi pe angajaţii grădinii zoologice, în general. Toate ameninţările concrete sunt raportate autorităţilor, a precizat conducerea instituției.Poliţia din regiunea Mittelfranken a landului Bavaria analizează în prezent circa 170 de mesaje primite din întreaga ţară, pentru a verifica dacă au conţinut penal, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei. Mesajele, transmise prin poştă, e-mail sau reţele sociale, sunt procesate centralizat la sediul poliţiei din Nürnberg.Săptămâna trecută, grădina zoologică a eutanasiat 12 babuini din cauza lipsei de spaţiu. Ţarcul acestora era, potrivit relatărilor, supraaglomerat de mult timp, ceea ce făcea imposibilă găzduirea lor în condiţii conforme cu normele de bunăstare a animalelor. Potrivit grădinii zoologice, nu a fost posibilă relocarea exemplarelor în surplus, iar încercările de a le controla reproducerea prin metode contraceptive nu au dat rezultate.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.