Trupa de rock alternativ "Solenoide" din Peru, lansare de album dedicat scriitorului Mircea Cartarescu
Inapoi

Trupa de rock alternativ "Solenoide" din Peru, lansare de album dedicat scriitorului Mircea Cartarescu

Postat pe 02 Nov 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Trupa de rock alternativ "Solenoide" din Peru, lansare de album dedicat scriitorului Mircea Cartarescu
Externe

Trupa de rock alternativ "Solenoide" din Peru, lansare de album dedicat scriitorului Mircea Cartarescu

Trupa de rock alternativ din Peru, "Solenoide", a lansat recent primul său album LP, prima piesă fiind intitulată "Cartarescu". Anunțul a fost făcut vineri de către cunoscutul scriitor român Mircea Cartarescu, care a declarat că este profund emoționat de acest gest. Numele formației provine de la romanul "Solenoid" scris de același autor.

Într-o postare pe Facebook, Cartarescu a spus: "Astăzi a apărut primul LP al trupei Solenoide din Peru, în care prima piesă poartă chiar numele meu. Baietii și fetele astea m-au emotionat foarte tare, și nici nu știu cum să le mulțumesc. Am ascultat muzica, e de excelentă calitate. Nu pot decât să le doresc mult succes cu albumul!"

Scriitorul român este bine cunoscut și apreciat în America de Sud. În 2018, Cartarescu a primit Premiul Formentor la Buenos Aires, în valoare de 50.000 de euro, în semn de recunoaștere a operei sale care invită la o reconsiderare a "condiției existențiale" și extinde "limitele ficțiunii". De asemenea, în 2022, a fost distins cu Premiul pentru Literatură în Limbile Romanice la Guadalajara, Mexic, în cadrul celui mai important târg de carte dedicat lumii editoriale hispanice.

În acest an, Mircea Cartarescu a câștigat un premiu literar de 100.000 de euro pentru romanul său "Solenoid". Autorul a mărturisit că, de la începuturile sale în literatură, acum aproape 40 de ani, nu și-ar fi imaginat vreodată că scrierile sale vor genera o atât de mare veneratie și considerație din partea cititorilor vorbitori de spaniolă.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete