Numărul militarilor a crescut cu 6.000 pentru prima dată în ultimii ani. În total armata are aproximativ 70.000 de cadre militare, iar numărul ideal ar fi undeva între 120.000-130.000 conform planurilor de apărare, informează Digi24. Intrarea mai multor oameni în sistem are loc ca urmare a măririi soldelor. În ulimii 2 ani salariile militarilor au crescut și astfel mai multe persoane au fost tentate să urmeze cariera militară, chiar dacă acum există riscul unui conflict. Această creștere de 6.000 de persoane este însă o picătură din ceea ce ar trebui să să avem. Este de urmărit cum o să fie trendul în următoarfele luni, pentru că, urmare a pachetului de austeritate tăierile unor sporuri se aplică și în rândul militarilor. Astfel, militarii care au intrat, să spunem, în ultimul an în armată au sau au avut salarii mai mari decât cei care vor intra în perioada următoare. În acest moment un militar începe cariera militară cu aproximativ 1.000 euro net. În următoarea perioadă armata se va îndrepta către tineri, pentru atragerea a 6.000-7.000 de rezerviști voluntari. Este vorba despre acel program prin care oamenii merg, fac 2 săptămâni de pregătire, apoi se întorc acasă și apoi mai merg regulat, o dată pe an, să mai facă o pregătire de o săptămână. Ceea ceea ce vrea să facă armata este să se îndrepte către tineri. Este un proiect care momentan așteaptă toate avizele, în așa fel încât tinerii de 18-35 de ani să aibă o pregătire mai profundă. Dacă acum un rezervist voluntar stă doar doar 2 săptămâni la pregătire, ceea ce este s-a constatat că este insuficient, pentru că ce înveți în 2 săptămâni uiți într-un an, în cazul persoanelor tinere cuprinse în proiect, stagiile de pregătire se întind pe parcursul mai multor luni, probabil patru. În cazul acestui proiect, salariile și veniturile automat sunt mai mari, pentru că în cele patru luni de armată rezervistul primește soldă, ca orice alt militar, peste care mai primești trei salarii medii brute. Ceea ce înseamnă că un tânăr care merge să facă acest acest curs poate să ajungă la aproximativ 7.000 lei lunar, ceea ce este tentant pentru pentru mulți români. Numărul „ideal” la care trebuie să ajungă armata este de 120.000 - 130.000 de militari. Aceștia, în caz de conflict nu vor merge cu toții la război, așa cum dintr-un total de 70.000, câți sunt acum, nu toți vor purta o armă în mână. Printre cei 70.000 sunt și oameni care lucrează la bucătărie, sunt oameni care fac curățenie, oameni care nu au pregătire militară. Estimările arată că într-un cazul unui conflict, armata s-ar putea baza pe aproximativ 50.000 de cadre active. Desigur, ar veni din spate și rezerviștii, și cei care sunt care au făcut armata și acum sunt sunt în rezervă.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.