Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe, Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, semnalează o creștere neobișnuită a numărului de pacienți. Într-o singură zi, peste 300 de persoane au ajuns la spital, deși luna august este, în mod tradițional, o perioadă mai liniștită, când cazurile sunt mai puține datorită concediilor. Situația este cu atât mai dificilă cu cât și o parte din personalul medical se află în această perioadă în concediu, ceea ce îngreunează gestionarea fluxului crescut de urgențe. Prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, atrage atenția că principala provocare o reprezintă pacienții oncologici, aproximativ zece persoane prezentându-se zilnic la urgențe. Aceasta subliniază că, în cazul acestor pacienți, consultațiile sunt mai complexe și necesită un timp mai îndelungat. Zilnic, la UPU ajung în continuare numeroși pacienți cu probleme legate de consumul de alcool, dar și cel puțin cinci pacienți cu boli cronice de ficat și alți cinci cu etilism acut. Pe lângă aceștia, se prezintă și persoane care au suferit traumatisme provocate de episoade de violență generate de consumul de alcool, fie între rude, prieteni sau vecini. În total, numărul acestor cazuri depășește zece în fiecare zi. Încă de la începutul anului, medicii de la urgențe au semnalat o creștere semnificativă a numărului de pacienți. Dacă în trecut era obișnuit ca, în zilele de sărbătoare, oamenii să ajungă la UPU în număr mare, fie din cauza exceselor alimentare și de alcool, fie în urma unor accidente, anul acesta s-a înregistrat un vârf chiar într-o zi obișnuită din luna iunie, când 379 de pacienți s-au prezentat la urgențe în doar 24 de ore. Atât medicii de la UPU, cât și personalul SAJ atrag atenția că mulți dintre cei care solicită ajutor de urgență nu au, de fapt, o situație medicală gravă, problemele lor putând fi rezolvate la medicul de familie.
Mai multe spitale din județul Iași și Pașcani au anunțat angajări în perioada august–septembrie 2025, pentru posturi diverse, de la infirmieri debutanți și muncitori necalificați, până la asistenți medicali și medici specialiști. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iași organizează concurs pentru ocuparea a două posturi pe perioadă nedeterminată. Este vorba despre un post de infirmier debutant, în cadrul Secției Neonatologie I, pentru care sunt necesare studii medii și curs
.
Conform World Obesity Atlas, rata de creștere a obezității în România până în 2035 va fi de 2,1%/an la adulți și de 5,6%/an la copii, ceea ce ne situează în rândul țărilor cu cea mai accentuată rată de creștere a obezității la copii. Centrul de management al obezității Arcadia înseamnă soluții complexe și integrate pentru pacientul cu obezitate. Obezitatea, considerată la ora actuală o afecțiune cronică, presupune acumularea de țesut
.
Fie că este vorba de un trup perfect pentu mare – „summer body”, o nuntă sau un eveniment special, mulți oameni își propun să slăbească, însă amână momentul până când mai rămân doar câteva săptămâni. Atunci, recurg la diete drastice și restricții alimentare severe, care, spun nutriționiștii, nu fac decât să pună un stres suplimentar asupra organismului și psihicului. Specialiștii atrag atenția că nu există scurtături pentru o slăbire rapidă
.
Prof. univ. Dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Bucureşti, a explicat pentru News.ro cum anume trebuie să se pună diagnosticul pentru Boala Lyme, în contextul în care, susţine medicul, boala este supradiagnosticată, atât în România, cât şi în alte state. Pe de o parte, există medici care pun diagnosticul greşit şi pe de alta, există pacienţi care cer să fie testaţi pentru boala Lyme,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.