Dat peste cap de ploaie miercuri, turneul de tenis WTA 250 care se desfășoară în această săptămână la Iași a programat joi șase meciuri din turul II, în jumătate dintre ele fiind implicate jucătoare din România. Toate au reușit să câștige și vor juca în turul III Prima dintre „tricolore” apărută pe Terenul Central a fost Sorana Cîrstea (166 WTA), care a reușit o calificare frumoasă, după ce, practicând un joc solid, a trecut de Varvara Gracheva (106 WTA, Franța), favorita 5 a competiției. Sorana a intrat mai greu în meci (0-2), însă apoi a reușit șase game-uri consecutive (!), câștigând primul set în 31 de minute. Setul doi, care a durat 47 de minute, a fost mai echilibrat. Cele două tenismene au mers cap la cap până la 4-4, când românca a reușit primul break, care, în condițiile în care și-a valorificat apoi serviciul, s-a dovedit a fi decisiv. Sorana Cîrstea are acum un culoar bun pentru a ajunge în semifinale, ea scăpând în sferturi de favorita 1, Avanesyan, care a fost eliminată. Mult mai echilibrat a fost al doilea meci cu o româncă pe teren, Irina Begu (locul 110 mondial, cap de serie 7) – Victoria Jimenez Kasintseva (130 WTA, Andorra). Kasintseva a început mai bine și s-a impus cu 6-3, în 38 de minute, în primul set, în care au fost nu mai puțin de cinci break-uri. Irina, care egalase în primul act după 1-3, dar a cedat apoi, și-a revenit într-un set doi echilibrat, pe care l-a câștigat în 58 de minute, după ce a reușit un break (a fost și singurul) la 2-1. Begu a început în forță setul decisiv, 5-1, în care s-a impus, în 48 de minute, cu 6-3, după ce a reușit patru break-uri! În ultima partidă a zilei, Jacqueline Cristian (România, 51 WTA) nu s-a întrebuințat mai deloc în duelul cu Jana Fett (Croația 151 WTA). Croata s-a retras după numai jumătate de oră, la scorul de 4-1 pentru Jacqueline, din cauza unei accidentări. Astfel, Jacqueline Cristian, care e cea mai bine clasată jucătoare rămasă în turneu, s-a calificat lejer în turul III și e considerată favorită la cucerirea trofeului pus în joc. În ceea ce privește partidele fără românce, acestea au furnizat două surprize, una foarte mare. Astfel, favorita numărul 1 a turneului, Elina Avanesyan (Armenia, 53 WTA), a cedat cu 6-7 (4-7 în tie-break), 2-6, în două ore și 17 minute, în fața argentiniencei Maria Lourdes Carle (124 WTA). O mică surpriză a fost și în disputa dintre Francesca Jones (Marea Britanie, 104 WTA) și Panna Udvardy (Ungaria, 150 WTA), care a fost câștigată de jucătoarea maghiară cu 6-4, 6-3, într-o oră și 29 de minute. În schimb, duelul Simona Waltert (Elveția, 127 WTA) – Irene Burillo Escorihuela (Spania, 251 WTA) 6-4, 7-6 în două ore și 15 minute, a rezonat cu pozițiile celor două tenismene în clasamentul mondial.
Antrenorul Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a căzut de pe bicicletă, necesitând o intervenție chirurgicală la claviculă. Incidentul s-a petrecut vineri la prânz, însă tehnicianul nu a fost grav rănit, ci a suferit o cădere ce impune o intervenție medicală și o monitorizare atentă.
Fostul antrenor al FC Barcelona ar putea să nu se afle pe banca tehnică în meciul cu Lens, programat duminică, 14 septembrie, în etapa a patra a Campionatului
.
Meciul de vineri s-a jucat într-o atmosferă festivă, în contextul inaugurării Complexului Moulay Abdellah din Rabat, care poate găzdui 68.700 de spectatori. Victoria Marocului marchează un pas important în vederea viitoarelor competiții, cu puține luni înainte de Cupa Mondială 2030, co-găzduită cu Spania și Portugalia.
Marocul s-a calificat la Cupa Mondială din 2026, organizată de Statele Unite, Mexic și Canada, după victoria cu 5-0 în fața Nigerului, vineri, la Rabat, devenind
.
Canadienii şi-au securizat victoria în minutul 77, prin golul lui Niko Sigur, şi echipa din Ţara frunzei de arţar s-a impus cu 3-0, reuşind prima victorie pe pământ european după 16 ani.
Echipa naţională a României a pierdut vineri seara, pe teren propriu, scor 0-3, meciul amical disputat în compania echipei naţionale a Canadei. Portarul Horaţiu Moldovan a gafat impardonabil la al doilea gol al oaspeţilor. Potrivit ziaruldeiasi.ro, accidentarea lui Louis
.
Actul secund a adus mai multe ocazii, dar tot oaspeții au fost mai incisivi, iar atmosfera a rămas tensionată până spre final. Frokaj impune ritmul, demonstrând o clasă peste majoritatea adversarilor, iar Lefter a avut câteva intervenții salvatoare. Remiza rămâne complicată.
România a început cu Lefter în poartă, în defensivă Strata, Duțu, Tudose și A. David. Mijlocul era compus din Vulturar, C. Mihai, Rădăslăvescu, Musi și Burnete, cu variante Boțogan și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.