Alexandru Nazare anunță planul de relansare economică pentru 2026 fără impact asupra deficitului
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a afirmat joi, 27 noiembrie, că măsurile de relansare economică susținute de instituție trebuie să respecte obiectivele de consolidare fiscal-bugetară. „Planul de relansare trebuie gândit astfel încât să nu compromită toate câștigurile pe care România le-a obținut până acum”, a explicat oficialul.