Ministerul Economiei anunţă vineri că au fost depuse peste 600 de CV-uri în 24 de ore după ce ministrul Radu Miruţă a făcut un apel la profesioniştii cu experienţă juridică, economică şi managerială să se implice în redresarea companiilor de stat, scrie news.ro. ”În conferinţa de presă susţinută ieri, 21 august, Radu Miruţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) a făcut un apel la profesioniştii cu experienţă juridică, economică şi managerială să se implice în redresarea companiilor de stat prin aplicarea directă pe site-ul instituţiei. Rezultatul a fost că în primele 24 de ore de la anunţ au fost primite peste 600 de aplicaţii”, transmite vineri ministerul. MEDAT precizează că a lansat un mecanism simplu pe site-ul instituţiei unde specialiştii din România îşi pot încărca CV-urile pentru a candida la funcţii de conducere sau administratori speciali în companiile de stat. Este vorba de un formular simplu, unde cei intersaţi îşi introduc datele personale – nume, prenume, număr de telefon şi e-mail şi încarcă un CV. Înscrierea pe platformă nu se face direct pentru o anumită companie, deoarece sunt anumite criterii stabilite prin lege privind componenţa consiliilor de administraţie. ”În primele 24 de ore de la deschiderea platformei online peste 600 de persoane s-au înregistrat şi au trimis CV-uri. Dintre aceştia, cei mai mulţi au experienţă în economie/finanţe, audit, management, sunt ingineri, specialişti în resurse umane sau domeniul bancar”, explică Ministerul Economiei. „Am fost surprins că atâţia oameni doresc să se implice şi să facă treabă bună în companiile de stat. Le mulţumesc şi le transmit tuturor care vor trimtă CV, să o facă. Uşa rămâne deschisă pentru toţi profesioniştii care vor ca aceste companii de stat să funcţioneze. Vă repet că singurele criterii pe care le am în vedere când voi face numirile sunt de competenţa şi profesionalismul”, a declarat ministru Radu Miruţă. Toate documentele sunt analizate de echipa ministrului pentru găsirea candidaţilor potriviţi pentru companiile unde trebuie făcute urgent numiri temporare. Pe termen lung, soluţia rămâne modificarea legislaţiei, iar MEDAT a transmis deja către Secretariatul General al Guvernului o serie de propuneri la modificarea OUG 109/2011 aflată în transparenţă publică. Amendamentele vizează: introducerea unor indicatori clari de performanţă în contractele de mandat; posibilitatea anulării şi reluării procedurilor viciate sau ilegale; deschiderea reală a selecţiilor către profesionişti din mediul privat, academic sau instituţional. Totodată, Ministerul Economiei propune limitarea numărului de mandate consecutive şi ca evaluarea performanţei la companiile strategice să fie realizată de o comisie independentă, desemnată de Prim-ministru. ”Prin aceste schimbări, guvernanţa companiilor de stat devine mai predictibilă, mai puţin politizată şi orientată către rezultate reale”, subliniază repreentanţii ministerului.
Salariul de 6.400 de euro/lunar pare aproape ireal pentru mulți români. Însă această sumă este oferită pentru cei care știu o meserie extrem de căutată la nivel internațional, scrie newsweek.ro. Una dintre meseriile cele mai căutate în spațiul comunitar este cea de șofer de camion. În funcție de tipul mării transportate și de traseu, salariile ajung să fie câteva mii de euro lunar. La acestea se adaugă și diverse bonusuri.
.
– 25.218.773 de euro. Atât însumează pierderile „de top” înregistrate de cinci companii din Iași. Top 5 firme după pierderile înregistrate în 2024 a fost realizat de Ziarul de Iași pe baza datelor publice disponibile pe platformele listafirme.ro și lege6.ro. Dincolo de cifre se află afaceri din domenii precum producție, IT sau construcții, mii de angajați ale căror locuri de muncă sunt puse sub presiune și industrii întregi care resimt
.
Organismul de stat care se ocupă de achiziţiile de grâu ale Egiptului, Future of Egypt, a acceptat să cumpere cel puţin 200.000 de tone de grâu din Franţa, plus mai multe loturi de câte 30.000 de tone de grâu din Ucraina şi România, în cadrul mai multor acorduri private încheiate recent cu exportatorii, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Egiptul este unul dintre cei mai mari importatori mondiali de grâu. În
.
Preţurile benzinei au atins joi valori apropiate de maxime record în Rusia, potrivit datelor bursei de la Sankt Petersburg, pe fondul unei serii de atacuri ucrainene asupra rafinăriilor, transmite Boursorama, preluat de news.ro. Kievul loveşte frecvent rafinării şi depozite petroliere ruseşti, încercând să reducă capacitatea Moscovei de a-şi finanţa ofensiva lansată în 2022. Ultimele atacuri vin în plin sezon al vacanţelor de vară, când cererea de combustibil este ridicată. Pentru
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.