Un proiect unic în Europa, aflat în plină desfășurare la Viena, atrage atenția în contextul crizei energetice și al tranziției către surse verzi. În capitala Austriei au început deja lucrările de construire a turnului DC 2, primul zgârie-nori european placat cu panouri fotovoltaice, iar clădirea urmează a fi inaugurată la finalul anului viitor. Tehnologia inteligentă permite ca panourile fotovoltaice verticale să asigure generarea de energie ecologică și, pentru că sunt translucide, permit ca lumina naturală să pătrundă în încăperi. În locul unde acum câteva decenii se depozita gunoiul orașului, Viena ridică astăzi un zgârie-nori „cu ambiții solare”. DC Tower 2 prinde contur în Donau-City, cartierul ridicat pe malul Dunării, iar când va fi gata, la finalul lui 2026, va deveni nu doar al doilea cel mai înalt turn din Austria, ci și prima clădire înaltă din Europa placată integral cu panouri fotovoltaice. Din cele 53 de etaje ale turnului de 175 de metri, cele mai multe vor găzdui spații de birouri, dar proiectul include și 314 locuințe de închiriat. Acoperișurile verzi și apa de ploaie utilizată pentru irigarea acestora sunt alte elemente de sustenabilitate introduse în proiectul acestei clădiri. DC Tower 2 este gândit ca o completare a fratelui mai vârstnic, DC Tower 1, inaugurat în urmă cu 11 ani. Însă asemănările se opresc aici. Dacă primul turn impresiona prin fațada sa ondulată, aproape lichidă, cel de-al doilea mizează pe o geometrie riguroasă și pe o fațadă sustenabilă, compusă din panouri solare translucide, care produc energie electrică, dar permit și pătrunderea luminii naturale în birouri și locuințe. O soluție care reduce consumul de energie pentru climatizare, optimizează iluminatul și contribuie la alimentarea punctelor de încărcare pentru vehicule electrice din garajul subteran. Sursă foto: https://www.dc2.wien/wohnen/ Proiectarea celor două turnuri înalte pentru Donau-City din Viena de către Dominique Perrault Architecture reprezintă faza finală a unei dezvoltări care se întinde pe mai multe decenii, potrivit portalului Archdaily.com, care publica deja în 2013 un articol în care prezenta istoria acestui proiect. Mai exact, pe ceea ce a fost inițial un depozit de gunoi municipal a fost ridicat UNO-City (1973–1979), însă planurile provizorii de a organiza aici EXPO Viena–Budapesta în 1995 au fost abandonate. Prin urmare, arhitecții Krischanitz și Neumann au produs un masterplan de design urban pentru zonă în 1992. Rezultatul este un cartier urban complet nou, cu o gamă diversă de funcții, Donau-City. Proiectul, nota atunci publicația citată, e „de departe cea mai mare dezvoltare imobiliară din Austria”. Designul clădirii aparține arhitectului francez Dominique Perrault, câștigătorul concursului internațional organizat în 2002 pentru dezvoltarea ultimei treimi nedezvoltate din Donau-City. Inițial, DC Tower 2 fusese gândit ca o replică a primului turn, DC Tower 1, formând împreună un „portal” urban. Însă planul a fost abandonat în urma recomandărilor Consiliului Consultativ de Urbanism, iar proiectul a fost adaptat într-o versiune autonomă, cu o identitate proprie, mai simplă, mai sobră și, în mod evident, mai „verde”. Dominique Perrault. Sursă foto: Facebook Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Perrault marca în 2024 zece ani de la inaugurarea primului turn desenat de el, dar nota cu această ocazie și faptul că designul noului turn nu se mai potrivește cu ideea sa originală. „Sărbătorim aniversarea a 10 ani de la deschiderea DC Tower I din Viena cu începerea construcției DC Tower II! (…) Programat să fie finalizat în a doua jumătate a anului 2026, DC Tower II va fi o clădire dreaptă de 175 m înălțime, fără nicio legătură cu fratele său mai mare. Deși a fost intenționat să fie un monolit împărțit în două părți, ar fi format o poartă de acces la Viena pe platoul Dunării”, a scris Dominique Perrault. O schiță postată de Perrault ilustrează viziunea sa inițială asupra proiectului. Între timp, turnului DC 1, poșta austriacă i-a dedicat și un timbru, în colecția „Arhitectură modernă” DC Tower 2 vine să închidă acest puzzle urban început în urmă cu mai bine de treizeci de ani. Iar dacă totul merge conform planului, la finalul lui 2026, Viena nu va avea doar un nou reper pe skyline, ci și o promisiune împlinită: un turn solar, cu vedere la Dunăre. Iar în vremuri în care factura la energie trezește mai multă neliniște decât căldura toridă sau gerul aspru, astfel de proiecte oferă un răspuns lucid: construiești inteligent, consumi mai puțin, trăiești mai bine.
Tâlharul amator care a încercat anul trecut să jefuiască o bancă cu un pistol de jucărie a fost prins pentru că și-a cumpărat o parte a „recuzitei” de la Jumbo. Odată acest lucru stabilit, pentru polițiști a fost o joacă să-l captureze. A fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată, pentru că în Codul Penal românesc nu există o infracțiune intitulată „jaf armat”. Judecătorii vor să-l lase liber. Nu însă
.
Săptămâna aceasta, Iașiul a găzduit cea de-a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român, eveniment de tradiție organizat de CECCAR în toate orașele din țară. Profesioniștii contabili din județul Iași s-au reunit pentru a marca o zi specială în calendarul economic românesc: Ziua Națională a Contabilului Român. Evenimentul a adus în prim-plan digital mindset-ul, care transformă ADN-ul contabil pentru era #SmartAccounting. Evenimentul reprezintă un prilej de a recunoaște rolul
.
Brio Investment Cereale SRL, un operator agricol de top din Iași, a intrat în insolvență după o scădere abruptă a profitului și presiuni financiare crescute. Compania, cu o cifră de afaceri de peste 200 milioane lei, se află acum în pragul reorganizării, într-un sector unde aproape 50 de firme similare rămân active. Brio Investment Cereale SRL, unul dintre cei mai importanți jucători regionali în comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor,
.
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat lanţul de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia, într-o tranzacție de 120-130 de milioane de euro, potrivit profit.ro. Au semnat în acest sens un acord cu grupul de investiţii canadian Fairfax, care controlează integral lanțul Praktiker în Grecia, prin Colonnade Finance. Tranzacţia a fost semnata prin Paval Holding și este una dintre cele mai mari realizate vreodată în sectorul grec de bricolaj. Acordul include și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.