Fermierii ieșeni au atras subvenții agricole mai mari în 2024. Cele mai consistente sume au ajuns în exploatațiile mari, printre acestea regăsindu-se și firmele coordonate de omul de afaceri Mihai Haraga (foto). Acesta administrează una dintre cele mai extinse structuri agricole din regiune, reușind să atragă peste 11% din totalul subvențiilor acordate în județ. În capitala Moldovei, subvențiile agricole au atins anul trecut peste 83 de milioane de euro, finanțări masive care au ajuns la aproape 16.000 de beneficiari. Deși numărul lor este ridicat, analiza sumelor încasate relevă o concentrare semnificativă a fondurilor în rândul câtorva societăți agricole de mari dimensiuni. Printre acestea se numără firmele coordonate de Mihai Haraga, unul dintre cei mai mari fermieri din regiune. Astfel, potrivit datelor furnizate de APIA Iași, în Campania 2022-2023 au fost acordate în acest județ, subvenții în valoare de 80,78 milioane euro, pentru ca în anul următor, respectiv intervalul octombrie 2023 – octombrie 2024 să ajungă la 83,3 milioane euro. Aceste fonduri provin atât din bugetul național, cât și din surse europene – FEGA și FEADR – și sunt distribuite prin diverse scheme și măsuri de sprijin pentru sectorul vegetal și zootehnic. Ca număr de beneficiari, în Campania 2022 s-au depus 17.425 de cereri pentru o suprafață de aproape 284.000 de hectare și în 2023 se observă o ușoară scădere, numărul de solicitări fiind de 16.710, pentru o suprafață de peste 278.500 ha. Numai firmele lui Mihai Haraga au reușit să încaseze anul trecut, subvenții agricole de peste 9,25 milioane de euro, adică undeva la 11,11% din totalul subvențiilor agricole acordate la nivelul întregului județ. Cea mai mare sumă cumulată în cele două campanii a fost încasată de SC AGRICOLA 96 SA TIGANASI, cu 5.387.425 euro, fiind totodată firma cu cea mai mare suprafață agricolă din județ, conform APIA. Aceasta a beneficiat de sprijin pentru culturi arabile, sfeclă de zahăr, carne de vită, lucernă, soia și intervenții pentru bunăstarea tineretului bovin. Urmează MOLDOVA TIGANASI S.A., care a primit 1.525.327 euro. Firma activează în sectorul vegetal și zootehnic, accesând subvenții pentru culturi arabile, bovine pentru lapte și carne, precum și pentru bunăstarea animalelor. Pe locul trei se află SC INTEGRASEM S.R.L., cu 1.219.585 euro, urmată de SEMCONSULT SRL, care a încasat 1.126.525 euro. Ambele firme au accesat scheme pentru culturi arabile, practici agricole de mediu, soia, sfeclă de zahăr și lucernă. Tipologiile de subvenții accesate sunt diverse și includ sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, practici benefice pentru mediu, ajutoare naționale tranzitorii, sprijin cuplat pentru diverse culturi și specii zootehnice, precum și măsuri de bunăstare animală și agricultură ecologică. Pe lângă grupul coordonat de Mihai Haraga, în topul încasărilor se aflau, anii trecuți și SC Fermador SRL, Avitop SA, Agroindustriala Bucium SA, Agrocomplex Lunca Pașcani SA, Panifcom SRL, Adige SRL, Cotnari SA, Agralmixt SA și Latini Com SRL – semn că, în ciuda concentrării fondurilor în jurul unui grup restrâns, agricultura ieșeană rămâne un teren competitiv, susținut de o rețea diversă de investitori români și străini.
Inteligenţa artificială generează cea mai rapidă şi amplă acumulare de avere din istorie, potrivit experţilor, cu zeci de noi miliardari apăruţi doar în acest an, relatează CNBC, preluat de news.ro. Startupuri precum Anthropic, Safe Superintelligence, OpenAI sau Anysphere au atras finanţări de miliarde de dolari, iar în prezent există 498 de ”unicorni” AI, companii private evaluate la peste 1 miliard de dolari, cu o valoare totală estimată la 2,7 trilioane
.
Dragoş Damian, CEO la Terapia Cluj, scrie într-un text de opinie publicat în ZF despre modificările preconizate la legislația Pilonului 2 de pensii. Soluția omului de afaceri clujean? Tinerii angajați (mileniali și zoomeri) să trăiască până la 100 de ani pentru a-și lua înapoi banii cu care cotizează în sistemul facultativ de pensii. „Scriu comentariul seara, incepe sa bubuie Untold, ultima seara, iubim Untold – se fac averi din chirii,
.
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 21,9 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 5,13%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 68,88%, în comparație cu săptămâna anterioară, scrie Agerpres. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 448,798 miliarde de lei, în perioada 4 – 8 august 2025, în creștere de la 426,880 miliarde de lei, în perioada
.
Recoltele din această vară în județul Iași au fost cele mai bune din ultimii ani, cu randamente ridicate la grâu și rapiță, datorate ploilor abundente care au revitalizat terenurile agricole. Cu toate acestea, fermierii susțin că se confruntă cu prețuri de valorificare scăzute, sub costurile de producție, ceea ce îi determină să-și regândească strategiile comerciale. Vara 2025 a adus în județul Iași un peisaj agricol mai optimist decât în anii
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.