Înscrierile la examenul de Bacalaureat, sesiunea august 2025, încep luni, 14 iulie. Elevii care nu au promovat prima sesiune sau care au susținut examenele de corigență se pot înscrie până pe 21 iulie la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului. Probele de evaluare a competențelor se vor desfășura între 4 și 8 august. Acestea includ: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, evaluarea competențelor digitale și evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Probele scrise vor avea loc în zilele de 11, 12 și 13 august. Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025, au fost publicate pe 30 iunie. În județul Iași a fost înregistrată o rată cumulată de promovare (care include atât candidații din promoția curentă, cât și pe cei din promoțiile anterioare) de 83,23%. Astfel, județul se situează pe locul al patrulea la nivel național, după județele Cluj (87%), Bacău (87%), Brăila (83,7%), depășind media generală a țării, care este de 76,5%. Pentru promoția curentă, rata de reușită a ajuns la 86,72%. La acest capitol, județul Iași ocupă locul al șaptelea pe țară, după județele Cluj (90,8%), Brăila (88,6%), Bacău (88,1%), Galați (88%), Sibiu (87,2%), Brașov (86,8%). În schimb, pentru candidații din promoțiile anterioare, promovabilitatea a fost mai redusă: 41,81% după contestații. Dintr-un total de 4.402 candidați prezenți la examen în județul Iași (4.060 din promoția 2025 și 342 din promoțiile anterioare), au promovat 3.664 de elevi. Dintre aceștia, 3.521 sunt din promoția curentă, iar 143 din promoțiile anterioare. În județul Iași, au fost două medii maxime la Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Este vorba despre o decaristă de la Colegiul Național „Emil Racoviță” și o zecistă de la Colegiul Național „Costache Negruzzi”.
Unii dascăli din Iași consideră măsurile din Legea nr. 141/2025 incorecte, dar vor participa la activități pentru a nu afecta elevii. Mai mult, tabelele trimise de sindicat nu au fost semnate până acum, iar temerea principală rămâne plata salariilor pentru zilele de protest.
Unii profesori consideră că la începutul anului nu există o miză reală pentru decidenți: nu sunt examene, nu sunt admitări, e încă începutul. Ei critică liderii sindicali pentru
.
Toamna readuce forfota studențească pe străzile Iașului, oraș care se pregătește să primească zeci de mii de tineri. Universitățile oferă în total circa 16.000 de locuri de cazare, dar calendarul, tarifele și regulile diferă între instituții.
Universitatea de Științele Vieții din Iași (USV) deschide prima căminele: procesul de cazare începe pe 11 septembrie. Bobocii au prioritate și pot prelua camerele între 11 și 14 septembrie, iar studenții din anii mai mari
.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță lansarea a trei programe noi de licență, cu admitere în sesiunea din 5-8 septembrie 2025. Candidații se pot înscrie online prin eadmitere.uaic.ro sau depun dosarul la sediul facultăților și extensiilor.
Cele trei programe sunt: Management în sport la Facultatea de Educație Fizică și Sport, iar la extensia din Focșani, în regim dual, Economia comerțului, turismului și serviciilor și Fizică tehnologică. Acestea rămân parte din
.
Sesiunea de admitere de toamnă la Universitatea de Științele Vieții din Iași se desfășoară până vineri, 5 septembrie 2025. Instituția oferă 630 locuri la licență și master, finanțate la buget sau cu taxă, pentru diverse programe.
Pentru studiile de licență sunt 499 locuri, dintre care 287 la buget şi 212 la taxă. Facultatea de Agricultură are 217 locuri (124 la buget). Facultatea de Horticultură propune 77 locuri, iar Ingineria Resurselor Animale
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.