ÎCCJ: Magistrații își vor putea deconta ochelarii de vedere sau lentilele de contact
Inapoi

ÎCCJ: Magistrații își vor putea deconta ochelarii de vedere sau lentilele de contact

Postat pe 01 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Angajaţii ÎCCJ vor beneficia de decontarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact, pe baza prescripţiei medicului. Decizia a fost luată în baza Legii privind siguranţa şi securitatea în muncă, a Directivei Consiliului UE privind condiţiile minime de securitate şi sănătate pentru lucrul la monitor, a jurisprudenţei CJUE, a Statutului judecătorilor şi procurorilor şi a HG privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţie, informează News.ro. Sumele maxime acordate sunt 500 de lei pentru rame, 2500 de lei pentru lentile de ochelari, însă vor fi decontate şi consultaţiile şi manopera necesare realizării ochelarilor. Potrivit unui Ordin aprobat la sfârşitul lunii trecute de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cărui activitate implică utilizarea unui echipament cu monitor beneficiază, la recomandarea medicului oftalmolog şi în baza prescripţiei emise de acesta, de aparate necesare corecţiei vizuale”. Decontarea în cazul preschimbării lentilelor necesare corecţiei vizuale se face la modificarea diagnosticului iniţial. În cazul în care diagnosticul rămâne neschimbat, decontarea preschimbării ochelarilor de vedere se face o dată la 2 ani. „Suma maximă care se suportă din bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru aparatele necesare corecţiei vizuale include taxa pe valoarea adaugată şi se calculează după cum urmează: plafon maxim de 2.500 lei, pentru lentilele aferente aparatelor necesare corecţiei vizuale; plafon maxim de 500 lei, pentru ramele aferente ochelarilor de vedere; costul manoperei; contravaloarea examenului medical, după caz”, stabileşte documentul citat. Ordinul mai prevede că, în situaţia în care valoarea facturii este mai mică decât plafonul prevăzut, se decontează valoarea facturii, iar în situaţia în care valoarea facturii este mai mare decât plafonul stabilit se decontează valoarea maximă. „Se recomandă ordonatorilor secundari de credite să întocmească proceduri operaţionale pentru decontarea contravalorii aparatelor de corecţie speciale care să fie aplicabile şi ordonatorilor teţiari de credite”, mai stabileşte Ordinul conducerii ÎCCJ. Ordinul este emis având în vedere mai multe decizii adoptate la nivel naţional şi europeanAstfel, decizia la nivelul ÎCCJ a fost luată în temeiul art. 6 si 7 din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, care prevăd, printre altele că „angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă” şi că acesta trebuie să ia măsuri pentru prevenirea riscurilor profesionale. Odinul ţine cont şi de prevederile Directivei 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condiţiile minime de securitate şi sănătate pentru lucrul la monitor, astfel cum a fost aceasta transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 1028/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare. La baza adoptării acestui Ordin stă de asemenea Directiva 90/270/CEE data de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-392/21 (TJ împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări). În acest document se prevede că aparatele de corecţie speciale includ ochelarii de vedere care vizează în mod specific corectarea şi prevenirea dificultăţilor vizuale care au legătură au activitate ce implică un monitor. Documentul stabileşte obligaţia angajatorului de a furniza lucrătorilor aparate de corecţie sau contravaloarea acestora, subliniind însă că angajatorul nu este obligat să plătească angajaţilor un„ spor general la salariu”. Ordonul preşedintelui ÎCCJ a fost de asemenea adoptat „reţinând că în virtutea principiului interpretării conforme, astfel cum a fost acesta consacrat prin jurisprudenţa CJUE, instanţele naţionale, au obligaţia ca «la aplicarea dreptului intern, (...), în măsura posibilului, să interpreteze dispoziţiile acestuia în lumina textului şi a finalităţii directivei în cauza pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta şi, prin urmare, să se conformeze articolului 288 al treilea paragraf TFUE» ”, dar şi în contextul în care, în jurisprudenţa sa, CJUE a arătat că nu numai instanţele naţionale, ci şi organele statale şi organele administrative care nu poartă niciun rol în implementarea directivelor comunitare sunt obligate să aplice în practică prevederile acestora, „astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – nu doar ca instanţă de judecată, ci şi ca autoritate publică – are obligaţia de a interpreta în lumina Directivei 90/270/CEE normele legale în materia securităţii şi sănătăţii pentru lucrul la monitor, aplicabile raporturilor juridice avute cu propriul personal”. La baza Ordinului stau şi prevederile art. 9 lit.g) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, principiile reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei. Actul cu valoare normativă la nivelul ÎCCJ a fost totodată adoptat „în vederea preîntâmpinării unui fenomen litigios referitor la decontarea aparatelor de corecţie speciale, precum şi pentru stingerea litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată cu acest obiect”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

19:10

Psihoterapeutul Yolanda Creţescu: Consumul de substanţă, în general, de jocuri, de jocuri de noroc, de pornografie, sunt nişte soluţii toxice la nişte nevoi ale oamenilor

Asociaţia Happy Minds, organizaţie care militează pentru promovarea sănătăţii mentale, consideră că, în cazul tinerilor, consumul de substanţe stupefiante are legătură cu modul în care tânărul a primit atenţie încă din copilărie. Preşedintele asociaţiei, psihoterapeutul Yolanda Creţescu, atrage atenţia asupra faptului că, în general, consumul de tutun, de alcool, de jocuri, de jocuri de noroc, de pornografie, sunt ”soluţii toxice la nişte nevoi ale oamenilor” şi că rădăcinile acestor nevoie
Image Description

18:58

David Popovici a revenit în ţară după CE U23, unde a câştigat trei medalii şi a doborât un record european: Mi-am întrecut aşteptările

David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, scrie news.ro. David Popovici a câştigat la Samorin aurul continental a 100 m liber şi 200 m liber şi medalia de bronz la 50 m liber. La 100 m liber, el a şi stabilit un nou record european.
Image Description

17:35

Jurgen Klopp: Cupa Mondială a Cluburilor – cea mai proastă idee implementată vreodată în fotbal

Jurgen Klopp, fostul manager al lui Liverpool, consideră că Cupa Mondială a Cluburilor este „cea mai proastă idee implementată vreodată în fotbal” din cauza „temerilor serioase” privind bunăstarea jucătorilor. Germanul este acum şeful fotbalului global al Red Bull şi una dintre echipele sale, Red Bull Salzburg, s-a calificat la turneul din această vară din Statele Unite. Klopp s-a plâns adesea de volumul de muncă al jucătorilor şi de aglomerarea meciurilor,
Image Description

16:50

Emma Răducanu neagă faptul că ar avea o  idilă cu Carlos Alcaraz: Suntem doar buni prieteni

De la începutul lunii iunie, Emma Răducanu şi Carlos Alcaraz au fost în centrul atenţiei, lumea bănuind o potenţială idilă între cele două vedete de tenis în vârstă de 22 de ani. Curiozitatea fanilor a fost şi mai mare după ce cei doi jucători au fost văzuţi împreună în tribune la turneul de la Queen’s, notează news.ro. Totul a început când Emma Răducanu a fost văzută urmărindu-l şi încurajându-l pe
Image Description

15:19

Anglia a câştigat a doua oară consecutiv Campionatul European U21

Naţionala Angliei a câştigat, sâmbătă, la Bratislava, pentru a patra oară Campionatul European U21, învingând în finală Germania, scor 3-2 după prelungiri. Englezii au înscris prin Elliott ‘5, Hutchinson ’24 şi Rowe ’92. Pentru Germania au marcat Weiper ‘45+1 şi Nebel ’61. Anglia era deţinătoarea trofeului. A mai câştigat Euro U21 în 1982, 1984 şi 2023.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete