Violența domestică este, pentru mii de femei din România, o realitate trăită zi de zi, o realitate care poate transforma frica în tragedie. După cazul Teodorei, tânăra ucisă de fostul partener într-un cartier privat din Ilfov, mai multe victime ale violenței domestice au găsit curajul să vorbească. Au decis să își spună povestea pentru ca oricine recunoaște în cuvintele lor semnele unei relații abuzive să știe că există ajutor. Sunt femei care au decis să nu mai accepte frica, controlul și izolarea. Femei care speră ca vocea lor să fie auzită și să salveze alte vieți. Sunt informații care vă pot afecta emoțional. Victimele violenței domestice pot cere ajutor la linia gratuită 0800 500 333. Reporter: Ce v-a determinat să vă spuneți astăzi povestea? Victimă a violenței domestice: Îmi doresc ca femeile care sunt în relații abuzive să realizeze și să ia decizia de a face ceva pentru ele, să accepte ideea că dacă au început, abuzurile nu se vor opri, indiferent de reacția femeii. Reporter: Când și cum au început, mai precis, abuzurile în cazul dumneavoastră? Victimă: Povestea e oarecum comună, ca la carte, pas cu pas, doar că eu nu citisem cartea înainte și nu bănuiam că poate exista așa ceva. A durat aproximativ un an și a început cu vorbe frumoase. O potrivire extraordinară, ca și când apăruse iubirea vieții. Apoi etapizat. Au venit una după alta, până s-a ajuns la prima palmă, cu scuzele de rigoare, promisiunea că se schimbă. Reporter: Acum, dacă priviți în urmă, credeți că au fost semne într-un moment al relației dumneavoastră cu privire la faptul că partenerul este abuziv și nu le-ați văzut la acea vreme? Victimă: Semne au fost, doar că nu le-am interpretat corect. Nu puteam să vorbesc cu prietenele, cu familia, cu nimeni cunoscut pentru că eram, cumva, o proprietate, care trebuia să facă ce spune el. Doar că nu am înțeles eu așa lucrurile. Mi s-a părut că își dedică tot timpul mie, va trebui să dedic și eu timpul meu, lui. Injurii peste injurii și a culminat cu violență fizică. Am experimentat treptat toate formele de violență. De la acea psihologică, socială, verbală, economică, cibernetică, până la violența fizică. Reporter: Care a fost momentul în care ați hotărât să plecați de lângă el? Victimă: Pur și simplu nu mai rezistam să vorbească urât cu mine și să îmi aducă atâtea acuzații pe minut, pe secundă. Am sunat la telefonul verde, la linia gratuită, mi s-au oferit sfaturi, am fost la INML. Apoi am fost la poliție să depun plângere, mi s-a emis ordin de protecție. Reporter: Ce mesaj aveți pentru femeile care vă ascultă povestea, sunt într-o relație abuzivă și poate chiar se identifică cu unele elemente din povestea dumneavoastră? Victimă: În primul rând, curaj! Nu aveți nicio vină. Să nu vă fie rușine, mai ales rușine și frică. Căutați informații, există soluții, cereți ajutor! Sper, dacă fac eu acest pas, să rupem puțin lanțul măcar pentru o perioadă, ca altă femeie să nu mai treacă prin ce am trecut eu, că dacă era o femeie înainte care rupea lanțul, nu mai treceam eu prin ce am trecut. Cumva, să protejez următoarea victimă sigură. Nu mai tac, pentru că dacă eu tac, cum au tăcut și alte femei, dinaintea mea, următoarele femei vor trece prin același lucru, probabil, sau mai grav decât am trecut eu.