Nvidia şi AMD au convenit să transfere 15% din veniturile obţinute din vânzările de cipuri în China către guvernul american, a confirmat luni Casa Albă, potrivit Financial Times, citat de News.ro. În schimb, cele două companii vor primi licenţe de export pentru a vinde pe piaţa chineză cipurile Nvidia H20 şi AMD MI308, produse adaptate pentru a respecta restricţiile impuse de Washington. Nvidia a transmis că speră ca regulile privind controlul exporturilor să permită industriei americane să concureze atât în China, cât şi pe piaţa globală, avertizând că SUA nu îşi pot permite să repete pierderea leadershipului din domeniul 5G. AMD nu a comentat oficial deocamdată. Analiştii consideră înţelegerea „neobişnuită”, dar pozitivă pentru cele două companii, deoarece le asigură accesul pe piaţa chineză, chiar dacă guvernul american va încasa o parte din venituri. Investitorii au reacţionat favorabil: acţiunile AMD au crescut cu peste 2%, iar cele ale Nvidia au înregistrat un avans modest. În timp ce pe termen scurt acordul oferă claritate în privinţa exporturilor, rămân incertitudini legate de o posibilă creştere a cotei percepute de SUA în viitor, dacă vânzările către China vor continua să crească. În China, reacţiile sunt amestecate: autorităţile au exprimat recent suspiciuni privind securitatea cipurilor Nvidia, însă companiile locale au nevoie de aceste tehnologii pentru a-şi susţine ambiţiile în domeniul inteligenţei artificiale.
Producția de carne a României a crescut în iunie 2025 la toate speciile de animale și la păsări în comparație cu luna precedentă, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS), scrie Agerpres. Raportat la iunie 2024, producția de carne a urcat la porcine, ovine și caprine și la păsări, însă a scăzut la bovine. Astfel, în iunie 2025, au fost sacrificați 301.000 de porci, în creștere cu
.
Comerţul online se apropie de o schimbare majoră, pe măsură ce inteligenţa artificială generativă (Gen AI) începe să integreze direct procesul de cumpărare în platformele de conversaţie, eliminând paşii tradiţionali ai checkout-ului, relatează CNBC, preluat de news.ro. Dacă în prezent utilizatorii trebuie să acceseze site-urile comercianţilor pentru a finaliza achiziţiile, proiecte aflate în dezvoltare, precum colaborările dintre ChatGPT şi Shopify, ar putea permite finalizarea plăţii direct în fereastra de chat,
.
Inteligenţa artificială generează cea mai rapidă şi amplă acumulare de avere din istorie, potrivit experţilor, cu zeci de noi miliardari apăruţi doar în acest an, relatează CNBC, preluat de news.ro. Startupuri precum Anthropic, Safe Superintelligence, OpenAI sau Anysphere au atras finanţări de miliarde de dolari, iar în prezent există 498 de ”unicorni” AI, companii private evaluate la peste 1 miliard de dolari, cu o valoare totală estimată la 2,7 trilioane
.
Fermierii ieșeni au atras subvenții agricole mai mari în 2024. Cele mai consistente sume au ajuns în exploatațiile mari, printre acestea regăsindu-se și firmele coordonate de omul de afaceri Mihai Haraga (foto). Acesta administrează una dintre cele mai extinse structuri agricole din regiune, reușind să atragă peste 11% din totalul subvențiilor acordate în județ. În capitala Moldovei, subvențiile agricole au atins anul trecut peste 83 de milioane de euro, finanțări
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.