Peste 180 de specialiști au participat la lucrările primei ediții a Simpozionului ”Head & Neck Reconstruction: A complex approach of the topics”, la Iași
Pe 26 și 27 iunie au avut loc la Iași lucrările primei ediții a Simpozionului ”Head & Neck Reconstruction: A complex approach of the topics”, care s-a desfășurat la Grand Hotel Traian. Peste 180 de medici primari, specialiști și rezidenți au participat la acest eveniment, care s-a remarcat printr-o structură științifică impresionantă, reunind peste 20 de speakeri, experți de top în Chirurgie orală – maxilo – facilă, Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, OMF, ORL, Chirurgie Vasculară, Neurochirurgie, ATI, Radiologie Intervențională sau Oftalmologie. Pe 26 iunie, după desfășurarea lucrărilor din prima zi, a avut loc Deschiderea Festivă a Simpozionului, prilej cu care Prof. Univ. Dr. Victor-Vlad Costan, Coordonatorul Științific al evenimentului, a ținut să mulțumească participanților pentru deschidere și entuziasm, precum și organizatorilor și partenerilor pentru că au făcut posibilă desfășurarea în cele mai bune condiții a acestui eveniment, care promite să devină un reper anual pentru specialiștii din România și din întreaga Europă de Est. “Este mai mult decât un eveniment științific – este începutul unei tradiții academice care pune accent pe excelență, colaborare și inovație în medicina reconstructivă cervico-facială”, a declarat Prof. Univ. Dr. Victor-Vlad Costan. Cu ocazia Deschiderii Festive a Simpozionului au mai rostit scurte alocuțiuni Prof.univ.dr. Monica Tatarciuc, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF Iași, Prof. dr. Liviu Oprea, președinte al Colegiului Medicilor din România, filiala Iași, Dr. Dr. Jan-Dirk Raguse, Șef Departament Fachklinik Hornheide (Munster, Germania), Prof. Univ. Dr. Camelia Bogdănici, Prorector UMF Iași, Prof. Univ. Dr. Șerban Berteșteanu, Șef Clinică – Spitalul Clinic Colțea București, Prof. Dr. Radu Iliescu, Prorector UMF Iași, Conf. Dr. Rodica Mîndruță – Stratan, Șef al Unității de Protezare OMF – Institutul Oncologic Moldova, Şef Lucrări Dr. Camelia Tamaș – Spitalul Clinic Universitar “Sf. Spiridon” Iași, Prof. Univ. Dr. Răzvan Hainăroșie – Șef Clinică ORL – Institutul “Prof. Dr. Dorin Hociotă” București și Prof. Univ. Dr. Mihail Cobzeanu – Șef Clinică ORL – Spitalul Clinic Universitar “Sf. Spiridon” Iași. De asemenea, Petru Movilă a ținut să transmită un salut cordial și mesajul de sprijin al primarului municipiului Iași, Mihai Chirica, aflat în imposibilitatea de a mai ajunge la eveniment. Simpozionul a fost creditat cu 12 puncte EMC. Organizatorii evenimentului sunt Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Colegiul Medicilor Iași, Primăria Municipiului Iași, Spitalul Clinic Universitar “Sf. Spiridon” Iași și Fachklinik Hornheide. Partenerii Simpozionului Parteneri SILVER DDI, EDENTA, GURSK MEDICA, KLS MARTIN, PAPAPOSTOLOU Parteneri STANDARD ANTIBIOTICE, ELYTIS, FITERMAN PHARMA, LANT DENTAL Managementul organizațional al evenimentului este asigurat de Oameni și Companii, iar promovarea de platformele EventsMax.ro și MedicalManager.ro. Parteneri media: Agerpres, Ziarul de Iași, Jurmed – Jurnal de Sănătate, Medic24.ro, Viața Medicală, en-Life
Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Suceava a ajuns de urgență la spital după un accident petrecut acasă. A spart un geam cu pumnul și s-a tăiat adânc la antebrațul drept, provocând o plagă tăiată severă în treimea distală a antebrațului.
„Pacientul a fost transferat de urgență în sala de operație a secției de chirurgie vasculară a Spitalului «Sf. Spiridon» unde medicii au intervenit pentru a-i salva brațul”,
.
Unghiile sănătoase reflectă starea generală a sănătății, iar igiena corectă poate preveni probleme ca fragilitatea sau infecțiile. Mulți cred că îngrijirea înseamnă doar ojă sau vizite la salon, însă obiceiuri simple pot face diferența. Adevărata îngrijire începe cu respectarea structurii naturale a unghiilor, iar cuticula nu trebuie tăiată, deoarece protejează zona de creștere de bacterii și microbi.
Unghiile cu gel ridică provocări: cât de lungi să fie, cum să fie aplicate,
.
Un test de sânge revoluţionar, dezvoltat de un grup internaţional de cercetători, reuşeşte să identifice cu o acurateţe de peste 98% semnele sclerozei laterale amiotrofice (SLA) cu până la zece ani înainte de apariţia simptomelor, deschizând perspective importante pentru diagnostic precoce, tratamente mai eficiente şi îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor, scrie news.ro. Până în anul 2040, experţii estimează că aproape 400.000 de persoane din întreaga lume vor trăi cu scleroză laterală amiotrofică,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.