Vor fi construite sau modernizate linii de înaltă tensiune, dar și o stație de transformare pentru Spitalul Regional de Urgență, și va fi asigurată racordarea viitorilor consumatori din toată această zonă. Extinderea rețelelor de distribuție electrică în zona de dezvoltare Moara de Vânt și construirea unei stații de transformare pentru Spitalul Regional de Urgență sunt subiectul unei licitații lansate de distribuitorul integrat de gaze și electricitate Delgaz Grid. Procedura începe de la o valoare estimată de 105,7 milioane de lei și include atât realizarea documentației tehnice de proiect, cât și construirea propriu-zisă a stației și a rețelelor electrice. Ofertele sunt așteptate până pe 18 august și vor fi evaluate după componenta financiară (40 la sută din punctaj), după perioada de garanție (minim 36 de luni, dar 10 la sută pentru 72 de luni) și după mai multe criterii tehnice. Curent electric și la locul unui alt spital: cel mobil, când va fi relocat de la Lețcani Pe lângă construirea stației de transformare pentru SRU, sunt prevăzute mai multe lucrări: construirea sau modernizarea liniilor de 110, respectiv 20 kV, puncte de transformare inclusiv la baza de pregătire a ISU de la Șorogari – unde se preconizează relocarea spitalului mobil de la Lețcani etc. „Obiectivul general al proiectului îl reprezintă realizarea indicatorilor de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice conform standardului de performanta pentru serviciul de distributie a energiei electrice aprobat prin Ordinul 11/30.03.2016 al ANRE, precum și de solicitările Ministerului Sănătății și a Primăriei municipiului Iași de alimentare a obiectivelor ce se doresc a fi construite în zona Moara de Vânt”, se arată în Caietul de sarcini. Printre altele, sunt vizate creșterea siguranței în alimentarea consumatorilor prin reducerea numărului de întreruperi și a duratei acestora, precum și dezvoltarea zonei și asigurarea posibilității de racordare la energie electrică a viitorilor consumatori. Odată atribuit, contractul se va derula pe durata a trei ani, urmată evident de perioada de garanție a lucrărilor. Între timp, ApaVital a angajat firma ieșeană Europartener SRL pentru lucrări de realizare a unei gospodării de apă pentru Spitalul Regional de Urgență. Contractul încheiat la sfârșitul anului trecut pentru 3,16 milioane de lei prevede o stație de pompare, stație automatizată de clorinare cu hipoclorit de sodiu, două rezervoare de înmagazinare (1500 mc fiecare), conducte de incintă și cămine de vane și golire din beton armat, împrejmuire incintă și lucrări de amenajări exterioare, instalații alimentare cu energie electrică. Gospodăria de apă va fi construită la aproximativ 500 m nord de viitorul spital în decurs de 10 luni de la semnarea contractului, adică până la finalul toamnei. Cât privește Spitalul Regional de Urgență, proiectul se află în faza în care pot fi depuse contestații, până la sfârșitul acestei luni, la desemnarea câștigătorului licitației de 1,82 miliarde de lei pentru construirea acestui obiectiv. SRU ar putea să intre în funcțiune în 2030.
O femeie de 71 de ani, din localitatea Bicaz, județul Neamț, a fost mușcată de o viperă în timp ce se afla în pădure în cursul zilei de ieri, marți, 24 iunie. Speriată, femeia a fotografiat șarpele pentru ca medicii să vadă reptila. „Am avut o pacientă din Bicaz de 71 ani care a fost mușcată de șarpe după-amiază, seara ajungând la noi cu ambulanța din Bicaz. A fost internată
.
Pe de altă parte, nevoia de a petrece mult timp pe toaletă poate fi din cauza constipației, situație ce survine unei alimentații dezechilibrate, bogată în proteine și săracă în fibre alimentare sau datorită insuficientei hidratări. Este important să înțelegem că prevenția este cheia în combaterea hemoroizilor. Deși hemoroizii reprezintă o problemă de sănătate frecvent întâlnită, care induce multă anxietate și suferință, rămâne adesea subdiagnosticată datorită pudorii si reticenței pacienților de
.
Serviciul de Ambulanță Județean Iași a gestionat în luna mai peste 13.000 de solicitări, dintre care cele mai frecvente au fost pentru colica abdominală, cu 1.151 intervenții, urmate de 1.011 cazuri de politraumatisme minore și 714 situații de agitație psihomotorie sau catatonie. Asistentul principal Sergiu Bălan a declarat pentru „Ziarul de Iași” că aproximativ jumătate dintre aceste solicitări nu au fost urgențe reale. El a subliniat că mulți ieșeni apelează
.
Pe măsură ce se apropie sezonul rece, mulți părinți se grăbesc să cumpere suplimente alimentare pentru „creșterea imunității” copiilor, în speranța că astfel vor evita răcelile și alte infecții virale. Sunte acestea eficiente? Tot mai des, rafturile farmaciilor sunt golite de produse promovate ca soluții rapide pentru întărirea sistemului imunitar. Însă, în ciuda popularității acestor practici, specialiștii trag un semnal de alarmă: imunitatea nu se cumpără din farmacie și nu
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.