Tânăr IT-ist, disperat că nu-și găsește job, după 700 de aplicări: „Am primit doar refuzuri! Inclusiv ghost la interviu fizic, când angajatorul n-a venit”
Inapoi

Tânăr IT-ist, disperat că nu-și găsește job, după 700 de aplicări: „Am primit doar refuzuri! Inclusiv ghost la interviu fizic, când angajatorul n-a venit”

Postat cu 8 ore în urmă

Update cu 8 ore în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Social
Un tânăr IT-ist din Cluj a ajuns într-un punct critic al carierei sale după ce a aplicat, fără succes, la peste 700 de joburi din domeniul IT în ultimul an. Deși a urmat toate sfaturile „experților în HR”, a investit în formare continuă și a participat la conferințe de profil, răspunsul pieței a fost constant: refuz, ghosting și promisiuni încălcate. Absolvent al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI), tânărul a intrat în piața muncii cu mari speranțe, susținute și de două internshipuri realizate în timpul și imediat după facultate. „Când am terminat facultatea, vara trecută, eram convins că o să am un viitor în IT. Sunt extrem de pasionat de domeniu și credeam sincer că asta va conta. Am avut două internshipuri – unul de 6 luni și altul de 3 luni – am primit chiar și scrisoare de recomandare. Mi s-a spus că nu sunt poziții disponibile și... la revedere”, povestește el. De atunci, realitatea i-a spulberat orice iluzie. Cu peste 700 de aplicații trimise, a trăit toate formele de respingere posibilă. Uneori, nici nu a mai primit răspuns după interviuri. Alteori, a fost invitat la interviuri pe Meet și angajatorii nu s-au mai prezentat. Într-un caz șocant, a fost chemat la un interviu fizic și, ajuns la locație, a aflat dintr-o notificare pe Gmail că fusese anulat. Într-un alt caz, șocul a fost și mai mare. „Cel mai tare m-a durut momentul în care, după interviu, mi-au spus că urmează să primesc contractul pe mail. L-am așteptat zile în șir. N-a mai venit niciodată. A fost un șoc psihic.” Tânărul nu a stat pasiv. A investit sume importante în consiliere de carieră, optimizarea CV-ului pentru ATS, cursuri de interviu, simulări cu recrutori specializați în IT, publicitate pe LinkedIn și participare la conferințe tehnice. A învățat noi limbaje de programare, a creat proiecte personale și chiar a încercat să automatizeze sarcinile repetitive de la jobul actual pentru a-și păstra contactul cu programarea. De iarna trecută lucrează pe un post de data entry pentru o companie de telecomunicații. „Am încercat să transform și acest job în ceva ce sună bine în CV. Am scris că am făcut automatizări, dar știu în sinea mea că fabulez. Îmi mint părinții și prietenii că lucrez în IT, că am carieră. Ei chiar sunt impresionați. Adevărul e că am impostor syndrome cât casa și mă simt terminat.” Tânărul povestește că simte că a fost „marcat” în sistemele companiilor IT, mai ales cele la care a aplicat de mai multe ori. „Am aplicat recent din nou la niște companii unde aplicasem și anul trecut. Nu am mai primit nici măcar acel mail automat de confirmare. Simt că am ajuns pe un fel de blacklist.” Zeci de utilizatori i-au răspuns cu empatie, încurajări și mărturii similare. Mulți i-au confirmat că piața e blocată pentru juniori, că firmele reduc investițiile în formare și preferă să externalizeze în India sau să promoveze din interior. Unii au depășit 1.000 de aplicații până au reușit să se angajeze. Alții au renunțat complet la IT și s-au reorientat spre meserii concrete, precum electrician sau tehnician de rețea. „Îi înțeleg frustrarea. Și eu sunt în aceeași barcă. În 2025, e aproape imposibil să intri ca junior în IT, oricât ai fi de bun. Trebuie nervi de oțel și o susținere psihologică pe care mulți nu o au,” a comentat un alt utilizator. Situația tânărului aduce în atenție o problemă reală a pieței muncii în tech-ul românesc: deși mii de studenți termină anual facultăți de profil, foarte puțini reușesc să-și găsească loc de muncă. Într-un context global incert, în care companiile reduc costurile și experimentează cu inteligența artificială în locul angajărilor, accesul în industrie devine un maraton pentru care nu toți sunt pregătiți emoțional. Alții i-au spus că piața IT din România nu se prăbușește, ci traversează o perioadă de stabilizare și remodelare, într-un context global marcat de recesiune și revoluția inteligenței artificiale (AI). Un utilizator cu experiență a făcut o radiografie sinceră a situației curente, adresată în special celor care se gândesc să intre în domeniu. „Piața IT nu se duce în cap, ci se stabilizează în același timp în care se remodelează,” scrie acesta, explicând că recesiunea din ultimul an a temperat valul exagerat de angajări din pandemie, iar AI impune acum o transformare profundă. Acesta arată că tehnologia AI este relativ nouă pentru mulți seniori din industrie, iar experiența practică în domeniu este încă rară: „Nu sunt prea mulți care pot să spună că au cine știe ce experiență aici. În schimb aproape toate proiectele noi și vechi au investiții și bugete alocate pentru așa ceva.” În acest sens, investițiile globale în AI au depășit recent 100 de miliarde de dolari anual, iar entuziasmul din piața de venture capital continuă să crească. Pentru cei care nu vor să intre în AI, colegii de breaslă i-au recomandat zona crypto/blockchain, „care a fost hype-ul acum 5-7 ani. Deși sectorul blockchain nu mai este la fel de exploziv ca în trecut, acesta oferă încă oportunități mai accesibile pentru juniori, cu o competiție mai scăzută comparativ cu web development-ul clasic. În schimb, vechiul „tren” al web development-ului este considerat un domeniu închis pentru juniori: „Cine este în trenul ăsta ‘senior’ este ok, dar din păcate foarte foarte foarte greu se mai intră de pe poziție de junior, iar competiția este un clusterfuck major.” Proiectele web clasice, precum aplicațiile și jocurile, nu mai impresionează și nu mai sunt o cale sigură spre angajare. Mai mult, it-ișii îl avertizează pe tânăr asupra faptului că multe proiecte AI sau blockchain pot fi instabile, caracterizate de o „loterie” în care azi există muncă și mâine nu: „Defapt orice ‘early startup’ este și a fost așa.” Internautul oferă chiar și un exemplu personal, amintind cum în 2012 a început într-un startup mic, cu salariu modest, dar care a crescut spectaculos în următorii cinci ani. Până una alta, tânărul IT-ist continuă să spere. Încă mai trimite aplicații, încă mai învață, încă mai visează. „Nu știu dacă voi mai rezista mult. Dar n-am altceva. Asta sunt. Sau cel puțin... așa credeam că sunt.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

19:10

Psihoterapeutul Yolanda Creţescu: Consumul de substanţă, în general, de jocuri, de jocuri de noroc, de pornografie, sunt nişte soluţii toxice la nişte nevoi ale oamenilor

Asociaţia Happy Minds, organizaţie care militează pentru promovarea sănătăţii mentale, consideră că, în cazul tinerilor, consumul de substanţe stupefiante are legătură cu modul în care tânărul a primit atenţie încă din copilărie. Preşedintele asociaţiei, psihoterapeutul Yolanda Creţescu, atrage atenţia asupra faptului că, în general, consumul de tutun, de alcool, de jocuri, de jocuri de noroc, de pornografie, sunt ”soluţii toxice la nişte nevoi ale oamenilor” şi că rădăcinile acestor nevoie
Image Description

18:58

David Popovici a revenit în ţară după CE U23, unde a câştigat trei medalii şi a doborât un record european: Mi-am întrecut aşteptările

David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, scrie news.ro. David Popovici a câştigat la Samorin aurul continental a 100 m liber şi 200 m liber şi medalia de bronz la 50 m liber. La 100 m liber, el a şi stabilit un nou record european.
Image Description

17:35

Jurgen Klopp: Cupa Mondială a Cluburilor – cea mai proastă idee implementată vreodată în fotbal

Jurgen Klopp, fostul manager al lui Liverpool, consideră că Cupa Mondială a Cluburilor este „cea mai proastă idee implementată vreodată în fotbal” din cauza „temerilor serioase” privind bunăstarea jucătorilor. Germanul este acum şeful fotbalului global al Red Bull şi una dintre echipele sale, Red Bull Salzburg, s-a calificat la turneul din această vară din Statele Unite. Klopp s-a plâns adesea de volumul de muncă al jucătorilor şi de aglomerarea meciurilor,
Image Description

16:50

Emma Răducanu neagă faptul că ar avea o  idilă cu Carlos Alcaraz: Suntem doar buni prieteni

De la începutul lunii iunie, Emma Răducanu şi Carlos Alcaraz au fost în centrul atenţiei, lumea bănuind o potenţială idilă între cele două vedete de tenis în vârstă de 22 de ani. Curiozitatea fanilor a fost şi mai mare după ce cei doi jucători au fost văzuţi împreună în tribune la turneul de la Queen’s, notează news.ro. Totul a început când Emma Răducanu a fost văzută urmărindu-l şi încurajându-l pe
Image Description

15:19

Anglia a câştigat a doua oară consecutiv Campionatul European U21

Naţionala Angliei a câştigat, sâmbătă, la Bratislava, pentru a patra oară Campionatul European U21, învingând în finală Germania, scor 3-2 după prelungiri. Englezii au înscris prin Elliott ‘5, Hutchinson ’24 şi Rowe ’92. Pentru Germania au marcat Weiper ‘45+1 şi Nebel ’61. Anglia era deţinătoarea trofeului. A mai câştigat Euro U21 în 1982, 1984 şi 2023.
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:02

- Alba - Rezultate finale Bacalaureat 2025: absolvenții de liceu află notele după contestații, luni, 30 iunie

Rezultate finale Bacalaureat 2025: absolvenții de liceu află notele după contestații, luni, 30 iunie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației. În Alba, au fost depuse 722 de contestații, majoritatea la Română (309). Un număr de 540 de candidați au cerut să-și vadă lucrările corectate. La rezolvarea contestațiilor, după corectarea de către cei doi profesori evaluatori, se calculează nota finală ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire. Dacă diferența între
Image Description

21:01

- Gorj - Apel către sindicatele din minerit: „Să abandoneze interesele mărunte!”

Federația Națională a Muncii, condusă de Constantin Crețan, a cerut aprobare Primăriei Târgu-Jiu, pentru a protesta, în fiecare zi de joi, pe tot parcursul lunii iulie, în Piața Prefecturii. FNM vrea să scoată în stradă circa 50 de persoane. Constantin Crețan lansează un apel către” toate sindicatele din minerit să abandoneze interesele mărunte, personale și să vină alături de F.N.M. într-o solidaritate sindicală care să mai salveze ce se mai
Image Description

20:57

- Braila - Crima din Scorțaru Vechi. Femeia era bătută frecvent de soțul violent, fost consilier local

* bărbatul acuzat de omor în condiții de violență în familie nu și-a recunoscut fapta, iar în fața anchetatorilor spus ca el băuse și nu își aduce aminte * Dumitrel Drogeanu a fost consilier local în perioada 2020 - 2024 Femeia ucisă în bătaie de soțul sau, în localitatea Scortaru Vechi, trăia un coșmar de câțiva ani de zile. Bărbatul sau, agricultor și consumator de alcool, o agresa frecvent, după
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete