Zeci de fani de la Santos au pătruns marţi în centrul de antrenament al echipei pentru a-i ameninţa pe jucători, inclusiv pe Neymar, după ce favoriţii lor au fost învinşi, scor 6-0, de Vasco da Gama, duminică, în etapa a 20-a a campionatului Braziliei, potrivit News.ro. Ei au aruncat fumigene şi petarde înainte ca jucătorii, înconjuraţi de securitate, să accepte o întâlnire în parcare. „Ne-aţi făcut de ruşine. Ce se întâmplă acum nu este nimic. Meritaţi să fiţi plesniţi”, a ameninţat unul dintre liderii Torcida Organizada, adresându-se lui Neymar şi coechipierilor săi. Numărul 10 de la Santos şi-a apărat echipa, explicând că încearcă „să schimbe lucrurile”. După înfrângerea de duminică, la finalul căreia Neymar a plâns, antrenorul Cleber Xavier a fost demis. Asistentul său, Matheus Bachi, fiul lui Tite, va fi antrenor interimar duminică, împotriva echipei Bahia. Cu 21 de puncte din 20 de meciuri, Santos ocupă în prezent locul 15 (din 20), la doar 2 puncte distanţă de Vitoria, prima echipă aflată pe loc de retrogradare.
La București a avut loc, la finalul săptămânii trecute, prima etapă finală a Campionatelor Naționale de tir sportiv glonț, destinată categoriei de juniori III (sportivi de până la 16 ani). CS Politehnica Iași, club al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a obținut în total 14 medalii: 7 de aur, 3 de argint și 4 de bronz. Secția de pistol, coordonată de antrenorul Ioan Săcăleanu, a câștigat toate cele
.
Iată ce a declarat antrenorul Gloriei Bistrița, Cristi Pustai, la finalul partidei pe care echipa sa a jucat-o în această seară, în Copou, cu Politehnica Iași, partidă încheiată cu scorul de 3-0 în favoarea gazdelor. Reamintim, și gazdele au fost foc și pară pe arbitri, care au anulat două goluri valabile Politehnicii. Foto: Facebook/Gloria Bistrița
.
Politehnica Iași s-a confruntat marți seară cu Gloria Bistrița, în etapa a III-a a Ligii a II-a de fotbal. În ciuda victoriei confortabile, cu 3-0, antrenorul ieșenilor, Anthony „Tony” Da Silva a fost foc și pară la final, când a atacat arbitrajul: Tony a adăugat: Șeful băncii tehnice ieșene a mai spus că „ne vom bate pentru play-off, vedem apoi. Acum, aș fi tâmpit dacă aș promite promovarea! Avem o
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.