Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a lansat o amplă acţiune împotriva evaziunii fiscale din comerţul electronic, fiind vizate peste 200 de firme nerezidente în România, care au vândut local bunuri timp de trei ani, fără a plăti TVA, în valoare totală de peste 200 de milioane de lei. În urma controalelor, DGAF a impus, până în 22 august, măsuri asigurătorii pentru 219 entităţi, pentru o sumă totală ce depăşeşte 40 de milioane de lei. Totodată, au fost indisponibilizate şi instituite sechestre asigurătorii pentru bunuri în valoare de peste 25 de milioane de lei, scrie news.ro. Ca urmare a verificărilor, DGAF a constatat că în perioada 2022 – iunie 2025, un număr de 227 de entităţi, înregistrate fiscal în UE, au comercializat bunuri prin intermediul unei platforme locale de comerţ electronic către clienţi din România, în valoare totală de peste 200 de milioane de lei (226.788.998 de lei). Acţiunea DGAF a vizat firmele care nu s-au aliniat la legislaţia fiscală. Livrările efectuate de aceste entităţi se încadrează în categoria „vânzărilor la distanţă”, pentru care plafonul de 10.000 de euro (echivalentul a 46.337 de lei pentru România) a fost depăşit, ceea ce înseamnă că aceste entităţi ar fi trebuit să se înregistreze în scopuri de TVA sau să utilizeze sistemul special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanţă (One Stop Shop). Potrivit Codului Fiscal, locul livrării se consideră a fi în România, iar firmele care efectuează livrările de bunuri sunt responsabile cu plata TVA*. În urma interogării bazelor de date, acţiunea DGAF a relevat că niciuna dintre entităţile verificate nu era înregistrată în scopuri de TVA în România şi nici nu a folosit sistemul One-Stop-Shop. După verificări, DGAF a emis, până la data de 22 august 2025, Decizii de instituire a măsurilor asigurătorii pentru 219 entităţi, pentru o sumă totală de 40.435.086 de lei. Totodată, au fost indisponibilizate şi instituite sechestre asigurătorii pentru bunuri în valoare de 25.627.973 de lei. De asemenea, a fost încasată în contul de garanţii suma de 8.650.302 de lei, precizează sursa citată. Potrivit aceleiaşi surse, celelalte opt entităţi sunt în diferite stadii de verificare, existând situaţii particulare care sunt tratate punctual. Acţiunea ANAF se înscrie în demersurile instituţiei de eficientizare operaţională şi utilizare a instrumentelor digitale pentru asigurarea îmbunătăţirii conformării fiscale şi a faptului că toţi operatorii din piaţă respectă legea fiscală aplicabilă.
Salariul de 6.400 de euro/lunar pare aproape ireal pentru mulți români. Însă această sumă este oferită pentru cei care știu o meserie extrem de căutată la nivel internațional, scrie newsweek.ro. Una dintre meseriile cele mai căutate în spațiul comunitar este cea de șofer de camion. În funcție de tipul mării transportate și de traseu, salariile ajung să fie câteva mii de euro lunar. La acestea se adaugă și diverse bonusuri.
.
Ministerul Economiei anunţă vineri că au fost depuse peste 600 de CV-uri în 24 de ore după ce ministrul Radu Miruţă a făcut un apel la profesioniştii cu experienţă juridică, economică şi managerială să se implice în redresarea companiilor de stat, scrie news.ro. ”În conferinţa de presă susţinută ieri, 21 august, Radu Miruţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) a făcut un apel la profesioniştii cu experienţă juridică, economică
.
– 25.218.773 de euro. Atât însumează pierderile „de top” înregistrate de cinci companii din Iași. Top 5 firme după pierderile înregistrate în 2024 a fost realizat de Ziarul de Iași pe baza datelor publice disponibile pe platformele listafirme.ro și lege6.ro. Dincolo de cifre se află afaceri din domenii precum producție, IT sau construcții, mii de angajați ale căror locuri de muncă sunt puse sub presiune și industrii întregi care resimt
.
Organismul de stat care se ocupă de achiziţiile de grâu ale Egiptului, Future of Egypt, a acceptat să cumpere cel puţin 200.000 de tone de grâu din Franţa, plus mai multe loturi de câte 30.000 de tone de grâu din Ucraina şi România, în cadrul mai multor acorduri private încheiate recent cu exportatorii, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Egiptul este unul dintre cei mai mari importatori mondiali de grâu. În
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.