Edificiul va avea 12 clase, unde vor învăța până la 300 de elevi. Primăria Rediu a atribuit contractul de construire a unei școli verzi pentru 14,1 milioane de lei, cu 2,4 milioane sub prețul de pornire a licitației lansate astă-iarnă. Finanțarea a fost obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Din șase oferte depuse, Ungureanu Trans și-a adjudecat contractul. Construcția trebuie să fie gata în decurs de nouă luni pe un amplasament din Breazu situat lângă Pădurea Mârzești, în apropiere de Stațiunea didactică experimentală a Universității de Științele Vieții. Clădirea va avea două niveluri (parter și etaj), pe lângă un demisol tehnic, însă fără să depășească 9 metri în înălțime. Amprenta la sol va fi de 1120 mp, iar suprafața construită desfășurată va ajunge la aproape 2200 mp. Școala verde va avea avea o capacitate de 300 de locuri. Sunt prevăzute în proiect 12 săli de clasă, laboratoare de informatică și de științe naturale, dar și cabinete medical și psihologic. La demisol vor fi amenajate spații de depozitare, rezervoare pentru apa pluvială, dar și pentru incendiu. Conceptul de „școală verde” presupune costuri de exploatare pentru energie și apă reduse cu 20 la sută până la 40 la sută. Astfel de proiecte sunt deja în derulare în Miroslava (la Valea Adâncă) și în Valea Lupului.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va găzdui, în perioada 30 iulie – 1 august 2025, cea de-a 11-a ediție a conferinței Annual Conference of Romanian Academic Economists from Abroad (ERMAS). Evenimentul reunește economiști români din străinătate și din țară, într-un cadru dedicat cercetării economice și schimbului academic. Sesiunea de deschidere va avea loc miercuri, 30 iulie, de la ora 12:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”. Conferința este organizată de
.
Elevii capabili de performanțe înalte pot promova doi ani școlari într-unul singur, conform unei metodologii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Deși această opțiune este puțin cunoscută și rar aplicată, ea este legală și accesibilă în orice unitate de învățământ din România. În județul Iași, un singur elev de la Școala Gimnazială „Montessori School of Iași” a reușit în acest an școlar să finalizeze clasele a III-a și a IV-a
.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin Facultatea de Litere, în parteneriat cu Ambasada Republicii Turcia, organizează în perioada 4 – 28 august 2025 cursuri intensive de vară de limba turcă, dedicate celor care doresc să învețe această limbă de la nivel începător (A1). Cursurile sunt gratuite și vor fi susținute de lectorul Şenel Gerçek, în cadrul unui program structurat ce se va desfășura pe parcursul a patru săptămâni, însumând
.
Ministerul Educaţiei: O medalie de aur, cinci medalii de bronz şi două menţiuni pentru elevii din lotul olimpic al României, participant la Olimpiada Internaţională de Ligvistică, desfăşurată la Taipei, în Taiwan, scrie news.ro. Printre medaliații cu bronz se află și o elevă de la Colegiul Național din Iași. Ministerul Educaţiei anunţă o medalie de aur, cinci medalii de bronz şi două menţiuni pentru elevii din lotul olimpic al României, participant
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.