Ministrul Educației a semnat noile planuri-cadru pentru liceu. Ce s-ar putea schimba în programa școlară
Inapoi

Ministrul Educației a semnat noile planuri-cadru pentru liceu. Ce s-ar putea schimba în programa școlară

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a semnat ordinul privind aprobarea planurilor-cadru pentru învăţământul liceal cu frecvenţă la zi. Documentul a primit avizul Comisiei de Dialog Social și a fost validat de comisia de specialitate, urmând să fie publicat în Monitorul Oficial. Daniel David a justificat nevoia schimbării planurilor-cadru prin starea actuală a învățământului liceal, caracterizat de conținuturi învechite și metode depășite. „Avem la nivel liceal conţinuturi şi manuale depăşite de vremuri, planuri-cadru care nu se înscriu în logica curriculară modernă, iar metodele de predare nu au mai fost îmbogăţite semnificativ cu noile evoluţii tehnologice şi didactice în domeniu”, a declarat Daniel David. Potrivit acestuia, noile planuri-cadru au rezultat „din integrarea unor sugestii din perioada dezbaterilor naţionale (februarie-martie 2025)”. El a subliniat că a inițiat public acest proces și consideră firesc să-l ducă la capăt. „Eu am început public acest demers, aşa că este normal ca eu să-l închei, un eventual alt ministru având posibilitatea să le păstreze sau să le modifice”, a explicat el. Ministrul a detaliat și direcțiile principale vizate de schimbare: „Este necesar să păstrăm un echilibru între discipline pentru a asigura formarea eficientă a celor opt competenţe cheie, accentuate raţional în funcţie de filieră/profil/specializare”. El a menționat importanța armoniei „între ştiinţe şi religie” și „între discipline asociate culturii naţionale şi cele asociate pregătirii pentru viaţă”. Daniel David a punctat revenirea unor materii în trunchiul comun: „Mă bucur că după mulţi ani, gramatica, precum şi istoria şi geografia dedicate ţării se reîntorc explicit în curriculumul de la nivel liceal (am crescut numărul de ore dedicate acestor discipline faţă de propunerile iniţiale, doar cu condiţia focalizării acestora pe cultura naţională)”. De asemenea, „disciplinele legate de stilul de viaţă sănătos, autocunoaşterea şi autoreglarea psihologică, sportul în echipă şi arte vor fi obligatoriu prezentate în oferta şcolii către elevi”, aceștia având libertatea de a le alege. În ceea ce privește educația economică, „educaţia antreprenorială este integrată cu disciplina obligatorie de economie şi vor fi incluse unităţi de învăţare explicite în disciplina de consiliere şi orientare”. Raportul QX identifică cele opt competenţe-cheie urmărite în noul cadru: Obiectivul este ca absolvenții să poată accesa „nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a, respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului” și/sau să-și continue studiile. Totodată, formarea resursei umane trebuie să încurajeze „înţelegerea modalităţii de generare ştiinţifică a cunoştinţelor declarative şi procedurale şi a valorilor cuprinse în acestea (...) ca antidot la pseudoştiinţă/pseudocunoaştere”. Ministrul a precizat că „nicio disciplină nu a pierdut nimic, niciuneia nu i s-au tăiat orele!” în filiera teoretică. În unele cazuri, „o parte din ore s-a descentralizat la decizia şcolii şi/sau a elevilor”. Pentru perioada următoare sunt prevăzute trei etape: „Avem nevoie de conţinuturi relevante şi aerisite [...] Un procent de 25% din orele pentru fiecare disciplină va trebui să fie folosit pentru: (1) consolidarea competenţelor; (2) activităţi remediale şi (3) extinderea competenţelor dobândite la utilizarea în viaţa cotidiană”. „Vor fi gândite prin relaţie cu programele propuse [...] combinând versiunile clasice cu cele digitalizate (inclusiv activităţi interactive online/gaming/inteligenţă artificială etc.)”. „Profesorii vor fi invitaţi în programe de formare, pentru a implementa eficient noul model curricular”. Daniel David a precizat că „prima generaţie (clasa a IX-a) va beneficia de această reformă educaţională din anul şcolar 2026-2027”, iar implementarea se va face gradual. Scopul final este „performanţă/progres/reducerea analfabetismului funcţional şi a abandonului şcolar, nu mai târziu de 5 ani!”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

17:46

„Ziarul de Iași” are rețeta unui maestru pentru a face acasă o pizza perfectă. Italianul colaborează cu un restaurant local premiat

O pizza ușoară, un aluat simplu, ingrediente atent alese și multă pasiune – așa descrie maestrul italian Giovanni Santarpia rețeta care a urcat pizzeria Zano, fondată în 2022 la Iași de antreprenorul Alex Gafițianu, în topul celor mai bune 50 de pizzerii din Europa. Giovanni a explicat pentru „Ziarul de Iași” cum se poate pregăti acasă o pizza inspirată din stilul napoletan, cu un gust cât mai apropiat de cel
Image Description

14:59

Patru licee din Iași în TOP 20 din România după mediile de la Bacalaureat! Colegiul Național, pe podium

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București este primul liceu din țară după media obținută la Bac 2025, adică 9.53. Procentul de reușită de 100%, adică toți elevii de clasa a XII-a care au dat examenul l-au promovat, arată o statistică a platformei BacPlus, citată de edupedu.ro. Pe al doilea loc se află Colegiul Național Iași, cu media 9.41 și la fel, un procent de promovare de 100%. Colegiul Național de
Image Description

12:47

Se va putea bea bere pe stadioane de anul viitor. Un deputat ieșean vrea să modifice o lege de impact în România și, la prima strigare, are majoritate

Fostul căpitan de echipă al Politehnicii Iași, Ciprian Paraschiv, care actualmente este deputat, a anunțat pe pagina lui de Facebook că a depus în această săptămână un proiect de modificare a Legii 4/2008. Aceasta este cunoscută sub numele „Legea Dragomir”, ca urmare a faptului că a fost inițiată de fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, și se referă la prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și
Image Description

11:37

Director de liceu, despre elevii din „ziua de azi”: Sunt mai bine mobilaţi intelectual. Rezolvă problemele mai repede şi mai creativ decât cei de acum 20 de ani

Directorul adjunct şi profesor de Istoria Artei la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” din Bucureşti, Emilia Cernăianu, face o comparaţie între elevii din prezent comparativ cu cei de acum 20 de ani, scrie news.ro. ”Ei sunt mult mai bine mobilaţi intelectual, nu ştiu dacă să spun mai inteligenţi, dar rezolvă problemele mult mai bine, mai repede, mai creativ decât cei de acum 20 de ani. Pe de altă parte,
Image Description

09:15

Rezultatele preliminare ale Bacalaureatului 2025 în Iași: judetul ocupă locul al treilea la nivel național

Rezultatele preliminare ale Bacalaureatului 2025 în Iași: judetul ocupă locul al treilea la nivel național Județul Iași s-a plasat pe locul al treilea în clasamentul național al ratei de promovare la Bacalaureat 2025, înainte de soluționarea contestatiilor, cu o rată de promovare de 81,4%. Conform Ministerului Educației și Cercetării, aceste rezultate au fost făcute publice vineri, 20 iunie, și pot fi consultate atât pe site-ul oficial bacalaureat.edu.ro, cât și în centrele
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:55

- Brasov - Rosenau Racing și Denis Mihai impresionează la Harghita Challenge 2025: Locul 1 la Debutanți și podium la Clasa 7

Echipa Rosenau Racing și tânărul pilot râșnovean Denis Mihai au obținut rezultate remarcabile la Harghita Challenge 2025, etapa a treia a Campionatului Național de Viteză în Coastă – Hot Spins Racing. Competiția desfășurată între 13 și 15 iunie la Harghita Băi a confirmat forma excelentă a echipajului, în ciuda unor probleme tehnice apărute pe traseu. După ce a lipsit de la etapa de la Rânca din cauza participării la competiția
Image Description

19:48

- Externe - O formă de cancer extrem de rară afectează acum tot mai mulți tineri. Medicii nu știu care e explicația și sunt îngrijorați

Cancerul de apendice este o afecțiune care, până de curând, era atât de rară încât majoritatea oamenilor nici nu știa că există. Timp de zeci de ani, a fost genul de boală pe care medicii o întâlneau doar o dată sau de două ori în carieră și era aproape întotdeauna întâlnită la adulții în vârstă. Dar acum apare o tendință surprinzătoare și îngrijorătoare: cancerul de apendice este diagnosticat tot mai
Image Description

19:47

- Gorj - „SEISM 2025” – Testul suprem pentru România în fața unui cutremur devastator

Exercițiul SEISM 2025 are ca scop testarea și consolidarea procedurilor comune de cooperare interinstituțională și de răspuns eficient în cazul producerii unui cutremur major. Scenariile simulate vizează situații complexe care necesită luarea rapidă a deciziilor, coordonare strânsă între structuri și păstrarea lucidității în condiții de presiune extremă. Răspunsul într-o situație de criză majoră presupune nu doar reacție promptă, ci și un grad ridicat de organizare, comunicare și asumare a responsabilităților.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete