Atacantul Gonzalo Garcia va purta tricoul cu numărul 9 la Real Madrid în acest sezon, anunţă Marca, citat de News.ro. Atacantul spaniol (21 de ani) ar urma să-şi prelungească acordul după ce s-a remarcat la Cupa Mondială a Cluburilor. După plecarea lui Luka Modric, Kylian Mbappé a renunţat la numărul 9 pentru a prelua numărul 10. Potrivit Marca, Gonzalo Garcia şi clubul merengue sunt în negocieri pentru prelungirea contractului. Atacantul spaniol (21 de ani) ar trebui să profite de această ocazie pentru a prelua numărul 9. Profitând de problemele de sănătate ale lui Kylian Mbappé, Gonzalo Garcia s-a remarcat în mod deosebit la Cupa Mondială a Cluburilor, cu patru goluri în şase meciuri. Sezonul trecut, el a avut doar trei apariţii în Liga, jucând mai ales cu Castilla, marcând 25 de goluri în 36 de meciuri. Gonzalo Garcia are în prezent un contract cu Real Madrid până în iunie 2027. Format la club, el va avea de înfruntat o provocare dificilă, aceea de a se impune cu numărul 9 pe tricou. Înaintea lui, Roberto Soldado a fost ultimul jucător spaniol – şi el format la club – care a purtat prestigiosul număr.
Eliza-Ioana Bădescu a devenit campioană europeană la şah rapid, la categoria U10, la Salonic. Ea a obţinut 7,5 puncte din 9 runde, scrie News,ro. La doar 9 ani, Bădescu a trecut de la statutul de outsider (cap de serie 4) la cel de campioană, încheind turneul de şah rapid cu 7,5 puncte din 9 runde într-un pluton de 457 de juniori din 36 de ţări. Parcursul ei – remarcabil prin
.
Emma Raducanu a declarat că este „entuziasmată” să lucreze cu fostul antrenor al lui Rafael Nadal, Francisco Roig, în timp ce se pregăteşte pentru US Open din acest an, informează BBC, citat de News.ro. Jucătoarea în vârstă de 22 de ani a lucrat cu antrenorul britanic Mark Petchey din martie şi acum l-a adăugat pe spaniolul Roig în echipa sa cu normă întreagă. Roig, în vârstă de 57 de ani,
.
Liverpool a ajuns la un acord cu clubul saudit Al-Hilal pentru transferul atacantului uruguayan Darwin Nunez, scrie News.ro. Acesta va aduce clubului său 53 de milioane de euro, a anunţat presa engleză. Transferat în iulie 2022 de la Benfica pentru suma de 85 de milioane de euro, Nunez nu a avut performanţele aşteptate, marcând doar 25 de goluri în 95 de meciuri din Premier League. Atacantul în vârstă de 26
.
Echipajul TUIAȘI Motorsport, format din Sebastian Țugui (pilot) și Rareș Ilioaia (copilot), a participat pentru prima dată în mod oficial la o competiție de offroad, în cadrul etapei a V-a a Campionatului Național de Offroad – Adventure 4×4 Festival, desfășurată la Iași. Reprezentând Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, echipajul a fost singurul din competiție afiliat unei instituții universitare. În cele trei zile de concurs, participanții au fost puși în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.