„Mi-au zis la Registru să mă gândesc repede”. De unde vine numele rețelei Dedeman, brandul care i-a făcut miliardari pe frații Pavăl
Inapoi

„Mi-au zis la Registru să mă gândesc repede”. De unde vine numele rețelei Dedeman, brandul care i-a făcut miliardari pe frații Pavăl

Postat cu 15 ore în urmă

Update cu 14 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Economie
Toată lumea a auzit de Dedeman, însă puțini cunosc povestea din spatele acestui nume. Cum au ajuns frații Pavăl să aleagă denumirea rețelei de magazine de bricolaj care astăzi acoperă aproape întreaga țară? Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii companiei, se numără printre cei mai înstăriți români. Conform revistei Forbes, Dragoș Pavăl deține o avere estimată la aproximativ 2 miliarde de dolari, iar fratele său, Adrian Pavăl, are în jur de 1,3 miliarde de dolari. Împreună, cei doi antreprenori controlează o avere cumulată de circa 3 miliarde de euro. Această sumă o depășește chiar și pe cea a lui Daniel Dineș, fondatorul gigantului tech UIPath, originar tot din Bacău, al cărui patrimoniu era evaluat, la momentul realizării topului american, la 2,7 miliarde de dolari. Afacerea Dedeman a luat naștere în 1992, la Bacău, dar primul magazin de bricolaj a fost inaugurat abia în 1995, potrivit Ziarului Financiar. Zece ani mai târziu, în 2003, a fost deschis primul magazin modern, la Suceava, urmat apoi de cel din Iași. Astăzi, Dedeman numără nu mai puțin de 64 de unități în întreaga țară. Cea mai recentă investiție, anunțată în aprilie, a vizat deschiderea unui nou magazin în Alexandria (județul Teleorman), conform Bugetul.ro. Dar de unde provine, concret, denumirea rețelei? Inițial, cei doi antreprenori aveau alte idei de nume, însă majoritatea erau deja înregistrate. Grăbiți să ia o decizie chiar la ghișeul Registrului Comerțului, au fost nevoiți să improvizeze. Dragoș Pavăl a povestit că, deși nu își dorea ca denumirea firmei să includă referințe personale, în cele din urmă a ajuns să construiască un acronim bazat pe numele membrilor familiei – inclusiv pe cel al soacrei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Economie
Economie

BNR: Profitul net al sistemului bancar însuma, în 2024, 14,2 miliarde lei

Profitul net la nivelul întregului sistem banca însuma, la finele anului trecut, 14,197 miliarde lei, în creștere cu 5% comparativ cu 2023, conform raportului anual pentru 2024 publicat, luni, de Banca Națională a României, citat de Agerpres. ‘În anul 2024, sistemul bancar din România a înregistrat o evoluție pozitivă din punctul de vedere al profitului obținut, reflectând o consolidare a performanței financiare a instituțiilor de credit. La finalul anului, profitul .

Economie

Femeie de afaceri din Iași: „Grâul pleacă în Germania şi se întoarce ca făină în magazinele mari”

Micii producători de făină de calitate spun că România trebuie să-şi protejeze producătorii şi procesatorii locali, nu prin interzicea importurilor, ci prin crearea unui sistem de garantare care să le asigure fermierilor o finanţare mai uşoară şi astfel ei să facă investiţii mai uşor, poate chiar la dobânzi mai bune, şi să devină competitivi pe o piaţă unde se luptă deja cu producători din alte ţări unde se aplică astfel .

Economie

Surse: Programul de guvernare – Disponibilizări masive de bugetari, CASS la unele pensii, creșteri de taxe

Programul de Guvernare PSD-PNL-UDMR-Grupul parlamentar al minorităților naționale perioada 2025 – 2028 prevede măsuri de reducere a cheltuielilor publice și reduceri de personal de cel puțin 20% în administrația centrală. De asemenea, vor fi plafonate salariile în autoritățile autofinanțate. CASS va fi aplicat la pensiile de peste 4.000 de lei, iar impozitul pe dividende și profit va crește la 16%, se arată în documentul obținut de Antena 3 CNN. Reorganizarea .

Economie

40 UNDER 40 | Antreprenoarea din Iași care a certificat în premieră națională restaurantul CUIB ca Zero Waste

CUIB Iași, primul restaurant Zero Waste certificat din România, obține recunoaștere internațională pentru reducerea deșeurilor. Cu o rată de deviere de 94,9%, practici inovatoare și o abordare sustenabilă, restaurantul a devenit un model pentru industria ospitalității. Oficial, Iașul devine primul oraș din România în care se poate mânca într-un restaurant Zero Waste. Meritul îi revine „Asociației Mai bine”, care în urmă cu 12 ani a fondat CUIB, adică Centrul Urban .

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

04:01

Decizie şoc în fotbalul francez: Olympique Lyon a fost retrogradată în liga secundă de către DNCG

Direcţia Naţională de Control al Managementului a anunţat marţi că a decis retrogradarea clubului Olympique Lyon în Ligue 2. Gruparea lyoneză poate face apel la această decizie. Decizie şoc în fotbalul francez! Preşedintele clubului Olympique Lyon, John Textor, şi directorul sportiv Michael Gerlinger, intervievaţi marţi de Direcţia Naţională de Control al Managementului (DNCG), nu au reuşit să convingă organismul care supraveghează fotbalul francez, care a confirmat retrogradarea clubului în Ligue
Image Description

03:55

Jumătate din cele 13.000 de solicitări înregistrate în luna mai la Ambulanța Iași, apeluri nejustificate. Cele mai multe cazuri: dureri abdominale

Serviciul de Ambulanță Județean Iași a gestionat în luna mai peste 13.000 de solicitări, dintre care cele mai frecvente au fost pentru colica abdominală, cu 1.151 intervenții, urmate de 1.011 cazuri de politraumatisme minore și 714 situații de agitație psihomotorie sau catatonie. Asistentul principal Sergiu Bălan a declarat pentru „Ziarul de Iași” că aproximativ jumătate dintre aceste solicitări nu au fost urgențe reale. El a subliniat că mulți ieșeni apelează
Image Description

03:11

Cum trebuie să arate o sală de lectură studențească? Universitatea Tehnică Iași lansează o nouă ediție a concursului pentru „spațiu de coworking”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) continuă procesul de modernizare a spațiilor dedicate vieții studențești, adaptându-se la nevoile actuale ale tinerilor. În acest sens, instituția anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului de soluții pentru amenajarea unui nou spațiu de coworking, de această dată la parterul căminului T20, scara B, din Campusul „Tudor Vladimirescu”. Valoarea totală a premiilor acordate este de 5.000 de lei. Bogdan Budeanu, directorul Direcției
Image Description

02:52

„Nu există pastile-minune pentru «creșterea imunității»”. Cunoscutul pediatru Mihai Craiu nu recomandă „îndoparea” copiilor cu suplimente 

Pe măsură ce se apropie sezonul rece, mulți părinți se grăbesc să cumpere suplimente alimentare pentru „creșterea imunității” copiilor, în speranța că astfel vor evita răcelile și alte infecții virale. Sunte acestea eficiente? Tot mai des, rafturile farmaciilor sunt golite de produse promovate ca soluții rapide pentru întărirea sistemului imunitar. Însă, în ciuda popularității acestor practici, specialiștii trag un semnal de alarmă: imunitatea nu se cumpără din farmacie și nu
Image Description

02:47

Malformațiile cardiace congenitale, diagnostic și tratament cardiologic intervențional

În unele situații sunt necesare intervenții chirurgicale complexe, ce se realizează în centre specializate de chirurgie cardiovasculară. În alte cazuri se pot realiza intervenții combinate, prin cardiologie intervențională și chirurgie, iar postchirurgical pot fi efectuate anumite corecții, minim invazive. Anual, în România se nasc în jur de 1.200 de copii cu malformații congenitale cardiace. Estimările arată că în jur de 15.000 de persoane sub 18 ani suferă de acest tip
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:18

- Bistrita - Gloria va juca în Liga Campionilor. Vineri, tragerea la sorți

Tragerea la sorți pentru faza grupelor Ligii Campionilor 2025-2026 va avea loc vineri 27 iunie, la Viena, de la ora 16.00. Echipele admise în Liga Campionilor: Odense Handbold (Danemarca), Team Esbjerg (Danemarca), Metz Handball (Franța), HB Ludwigsburg (Germania), Gyor Audi ETO KC (Ungaria), OTP Group Buducnost Podgorica (Muntenegru), Storhamar Handball Elite (Norvegia), CSM București (România), Krim Mercator Ljubljana (Slovenia), Podravka Vegeta Koprivnica (Croația), Ikast Handbold (Danemarca), Brest Bretagne Handball (Franța),
Image Description

07:17

- Botosani - Întreruperi de curent, mâine, într-o localitate din judeţul Botoşani. Nu va fi energie între 8.00 şi 16.00

Societatea comercială Delgaz Grid SA anunţă întreruperi de curent, joi, într-o localitate din judeţul Botoşani. Va fi afectată localitatea Ionăşeni din comuna Truşeşti, unde nu va fi energie în intervalul cuprins între 8.00 şi 16.00. Va fi afectată Strada: 1 – Zona Postului de Transformare 2 Ionaseni – Plecarea nr.2. Lucrările pot fi reprogramate în situaţia apariţiei unor evenimente neprevăzute în reţelele electrice. Informaţii suplimentare puteţi obţine la: TelVerde 0800
Image Description

07:12

- Vrancea - Biciclist lovit mortal de mașină pe drumul spre Slobozia Ciorăști

Un grav accident rutier s-a produs aseară, 24 iunie, în jurul orei 23:15, pe drumul spre Slobozia Ciorăști. Un biciclist în vârstă de 32 de ani a fost acroșat de un autovehicul, impactul fiindu-i fatal. Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea a fost alertat printr-un apel la 112, iar la fața locului a fost trimisă de urgență o ambulanță cu medic. Din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete