Uniunea Europeană îşi va suspenda pe o durată de şase luni cele două pachete de contramăsuri luate ca răspuns la tarifele americane, în urma unui acord cu preşedintele american Donald Trump, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează Reuters, preluat de news.ro. Acordul UE-SUA lasă multe întrebări deschise, inclusiv ratele tarifare pentru băuturi spirtoase, iar ordinul executiv al lui Trump de săptămâna trecută, care stabileşte tarife de 15% pentru majoritatea bunurilor din UE, nu a inclus excepţii, cum ar fi pentru automobile şi piese auto. Oficialii UE au declarat că se aşteaptă ca mai multe ordine executive să urmeze în curând dinspre Casa Albă. „UE continuă să colaboreze cu SUA pentru a finaliza o declaraţie comună, astfel cum s-a convenit la 27 iulie”, a declarat purtătorul de cuvânt. „Având în vedere aceste obiective, Comisia va lua măsurile necesare pentru a suspenda timp de 6 luni contramăsurile UE împotriva SUA, care ar fi trebuit să intre în vigoare la 7 august”, a precizat oficialul de la Bruxelles. Tarifele de retorsiune au două componente: una ca răspuns la taxele americane pentru oţel şi aluminiu, iar cealaltă la tarifele de bază şi pentru automobile impuse de Trump.
Consiliul de Administraţie al constructorului de automobile Tesla a aprobat luni atribuirea a 96 de milioane de acţiuni – în valoare de 23,34 dolari acţiunea, preţul de la momentul adoptării planului de remuneraţie a patronului Tesla din 2018 – CEO-ului întreprinderii, Elon Musk, în valoare de aproximativ 29 de miliarde de dolari (25 de miliarde de euro), cu scopul de a-l convinge pe antreprenorul capricios să rămână la conducerea companiei,
.
Ieșenii care au avut nevoie de serviciile unui constructor în ultimele luni știu că programarea unor lucrări de construcție sau reparații pentru clădirile rezidențiale e aproape la fel de dificil de făcut ca programarea pentru o intervenție chirurgicală în spitalele de stat: lista de așteptare e lungă. Iar creșterea numărului de autorizații de construire înregistrat la Iași în luna iunie, atât față de mai, cât și față de iunie 2024,
.
Dacă Iașul s-ar tranzacționa pe bursă, interesul investitorilor ar fi redus, spune un economist din Iași. Imaginea orașului este promițătoare – centru universitar, medical și cultural important -, dar nu convinge investitorii, drept urmare investițiile străine directe rămân modeste în județul Iași comparativ cu alte județe din țară. Ce trebuie schimbat pentru ca o „acțiune” Iași să devină vedeta bursei? Potrivit unui raport al Băncii Naționale a României, Iașul se
.
Imediat ce intri în prăjitoria Maison du Cafe de pe strada Trei Fântâni din Iași, ai senzația că ai intrat, printr-o magie, într-un pachet de cafea. Mirosul plăcut, aromat, te înconjoară și ți se „agață” de nas. Instinctiv, te îndrepți spre punctul central al întregii afaceri – prăjitorul în care boabele se coc lent, într-o mișcare hipnotizantă. Octavian Luchian (37 ani), împreună cu mama sa, Elena Gavrilaș, și partenerul de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.