România, campioană europeană la fotbal. Universitatea de Vest din Timișoara a câștigat titlul în Italia
Inapoi

România, campioană europeană la fotbal. Universitatea de Vest din Timișoara a câștigat titlul în Italia

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Sport
România a câștigat Campionatul European Universitar de Fotbal 2025, prin reprezentanta acesteia în competiție: echipa Universității de Vest din Timișoara. Ceremonia de premiere a avut loc aseară, iar România a câștigat trofeul după meciuri complicate în toate etapele, dar pe care studenții timișoreni le-au câștigat cu brio. În semifinale, spre exemplu, au reușit să se impună în fața Universității din Rouen la penaltyuri. Competiția a avut loc în regiunea Marche din Italia. Turneul a reunit cele mai bune echipe universitare din Europa, cu participarea a 16 formații la masculin și 12 la feminin, reprezentând peste 14 țări. CITEȘTE ȘI: Sportul universitar din Iași consumă 1,3 milioane euro pe an, dar produce rezultate dezamăgitoare Competiția a fost organizată de EUSA (European University Sports Association), în parteneriat cu Universitatea din Camerino, CUS Camerino și Federația Italiană de Sport Universitar. Meciurile s-au desfășurat în mai multe localități – Camerino, Castelraimondo, Matelica și San Severino Marche – iar finalele și ceremonia de închidere au avut loc la CUS Camerino Sport Center. România a fost reprezentată la turneu de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), una dintre cele mai puternice echipe universitare din țară, cu multiple titluri naționale în palmares. Practic, aceștia au fost primii din România în 3 din ultimii 4 ani, lipsindu-le doar titlul din 2024. CITEȘTE ȘI: Unde au ajuns jucătorii și antrenorii care au îngropat Politehnica? Unii sunt în eșaloane de elită, chiar și în cupele europene, alții sunt șomeri European Universities Football Championship este cea mai importantă competiție universitară de fotbal din Europa, organizată o dată la doi ani, în anii în care nu se desfășoară European University Games. Ediția din acest an a reunit peste 500 de sportivi și oficiali.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

O pictură murală a lui Lamine Yamal, vandalizată la Barcelona. „Cei şapte pitici” adăugaţi lângă starul spaniol

Pictura murală în semn de omagiu pentru Lamine Yamal din Barcelona a fost vandalizată. Presa catalană a notat că mai multe desene cu pitici au fost adăugate pe pictura murală din Plaza Joanic, scrie News.ro. „Cei şapte pitici” au fost lipiţi unul peste altul, amintind de filmul lui Walt Disney „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”. Dar este, de asemenea, şi mai presus de toate, o referire la faptul .

Sport

David Popovici, la revenirea în țară: Pe mine, băiat din Pantelimon, faptul că am văzut drapelul mai sus decât cel al SUA mă face să mă simt bine

David Popovici a revenit în țară, după Mondialele din Singapore. Acesta a declarat pe aeroport, acolo unde era așteptat de susținători că iubeşte în continuare înotul, astfel că nu sunt şanse să se retragă, şi că s-a simţit bine văzând că drapelul României a fost mai sus decât de exemplu cel al SUA, potrivit News.ro. El l-a lăudat pe colegul său din lotul României, Denis Popescu, care i-a fost alături .

Sport

Zak Brown, șeful McLaren: Formula 1 este mai OK fără Horner

Formula 1 este un mediu mai sănătos după concedierea lui Christian Horner de la conducerea echipei Red Bull, a declarat duminică Zak Brown, directorul executiv al McLaren, potrivit Reuters, citat de News.ro. În declaraţiile făcute după discuţii cu Laurent Mekies, succesorul lui Horner, la Marele Premiu al Ungariei, americanul a salutat numirea francezului şi a spus că predecesorul acestuia a depăşit limita. Brown şi Horner nu erau prieteni şise certau .

Sport

Chindia Târgovişte şi Sepsi OSK, remiză în Liga 2. Rezultatele primei etape

Formaţia Chindia Târgovişte a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, duminică, în compania echipei Sepsi OSK, în prima etapă a Ligii a 2-a, scrie News.ro. Pentru Chindia Târgovişte a marcat Honciu, în minutul 16, iar pentru Sepsi OSK a punctat Matei, în minutul 59. Sâmbătă a început Liga 2, cu mai multe partide desfășurate. Ultimul meci al etapei, Politehnica Iaşi – Ceahlăul Piatra Neamţ, are loc marţi,, de la .

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

17:14

Decesele cauzate de cancerul asociat consumului de alcool aproape s-au dublat în ultimii 30 de ani, avertizează experţii

Decesele cauzate de cancerul asociat consumului de alcool au crescut în ultimele decenii, chiar dacă mortalitatea generală indusă de cancer este în scădere, atrag atenţia experţii, potrivit News.ro. În SUA, aceste decese aproape s-au dublat în ultimele trei decenii, crescând de la 12.000 în 1990 la peste 23.000 în 2021, în ciuda scăderii generale a mortalităţii prin cancer, au arătat experţii la conferinţa Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO). Cercetătorii
Image Description

15:32

O pictură murală a lui Lamine Yamal, vandalizată la Barcelona. „Cei şapte pitici” adăugaţi lângă starul spaniol

Pictura murală în semn de omagiu pentru Lamine Yamal din Barcelona a fost vandalizată. Presa catalană a notat că mai multe desene cu pitici au fost adăugate pe pictura murală din Plaza Joanic, scrie News.ro. „Cei şapte pitici” au fost lipiţi unul peste altul, amintind de filmul lui Walt Disney „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”. Dar este, de asemenea, şi mai presus de toate, o referire la faptul
Image Description

14:48

România, campioană europeană la fotbal. Universitatea de Vest din Timișoara a câștigat titlul în Italia

România a câștigat Campionatul European Universitar de Fotbal 2025, prin reprezentanta acesteia în competiție: echipa Universității de Vest din Timișoara. Ceremonia de premiere a avut loc aseară, iar România a câștigat trofeul după meciuri complicate în toate etapele, dar pe care studenții timișoreni le-au câștigat cu brio. În semifinale, spre exemplu, au reușit să se impună în fața Universității din Rouen la penaltyuri. Competiția a avut loc în regiunea Marche
Image Description

12:23

David Popovici, la revenirea în țară: Pe mine, băiat din Pantelimon, faptul că am văzut drapelul mai sus decât cel al SUA mă face să mă simt bine

David Popovici a revenit în țară, după Mondialele din Singapore. Acesta a declarat pe aeroport, acolo unde era așteptat de susținători că iubeşte în continuare înotul, astfel că nu sunt şanse să se retragă, şi că s-a simţit bine văzând că drapelul României a fost mai sus decât de exemplu cel al SUA, potrivit News.ro. El l-a lăudat pe colegul său din lotul României, Denis Popescu, care i-a fost alături
Image Description

12:15

SCENARIU Dacă Iașul ar fi o companie listată la bursă, câți investitori și-ar paria banii pe ea? Pașii care pot transforma o „acțiune” Iași în vedeta bursei

Dacă Iașul s-ar tranzacționa pe bursă, interesul investitorilor ar fi redus, spune un economist din Iași. Imaginea orașului este promițătoare – centru universitar, medical și cultural important -, dar nu convinge investitorii, drept urmare investițiile străine directe rămân modeste în județul Iași comparativ cu alte județe din țară. Ce trebuie schimbat pentru ca o „acțiune” Iași să devină vedeta bursei? Potrivit unui raport al Băncii Naționale a României, Iașul se
Image Description

Recente din Romania

-
-

17:19

- Botosani - Beat criță și fără permis, un bărbat din Botoșani a urcat la volan. Polițiștii l-au dat jos și l-au reținut

Beat criță și fără permis, un bărbat din Botoșani a urcat la volan. Polițiștii l-au dat jos și l-au reținut. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 02 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 34 ani, din municipiul Dorohoi. Botoșăneanul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor „conducerea unui vehicul
Image Description

17:14

- Iasi - Decesele cauzate de cancerul asociat consumului de alcool aproape s-au dublat în ultimii 30 de ani, avertizează experţii

Decesele cauzate de cancerul asociat consumului de alcool au crescut în ultimele decenii, chiar dacă mortalitatea generală indusă de cancer este în scădere, atrag atenţia experţii, potrivit News.ro. În SUA, aceste decese aproape s-au dublat în ultimele trei decenii, crescând de la 12.000 în 1990 la peste 23.000 în 2021, în ciuda scăderii generale a mortalităţii prin cancer, au arătat experţii la conferinţa Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO). Cercetătorii
Image Description

17:11

- Galati - Autorul tragediei de la Tudor Vladimirescu a fost arestat Scris de Mariana Constandache Luni, 04 August 2025 16:30

Judecătoria Liești a decis duminică, 3 august, trimiterea după gratii a șoferului care sâmbătă a provocat un teribil accident rutier pe DN 25, soldat cu moartea unui tânăr motociclist de 19 ani. Instanța a admis solicitarea Parchetului care l-a reținut pe Cristian Bejan, un gălățean de 36 de ani, sub acuzațiile de ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului, respingând cererea avocatului șoferului, care a pledat pentru plasarea sub
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete