David Popovici, la revenirea în țară: Pe mine, băiat din Pantelimon, faptul că am văzut drapelul mai sus decât cel al SUA mă face să mă simt bine
Inapoi

David Popovici, la revenirea în țară: Pe mine, băiat din Pantelimon, faptul că am văzut drapelul mai sus decât cel al SUA mă face să mă simt bine

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Sport
David Popovici a revenit în țară, după Mondialele din Singapore. Acesta a declarat pe aeroport, acolo unde era așteptat de susținători că iubeşte în continuare înotul, astfel că nu sunt şanse să se retragă, şi că s-a simţit bine văzând că drapelul României a fost mai sus decât de exemplu cel al SUA, potrivit News.ro. El l-a lăudat pe colegul său din lotul României, Denis Popescu, care i-a fost alături la discuţia cu jurnaliştii, la aeroport: „Din 8 miliarde de oameni de pe planetă Denis e al 18-lea până la urmă”. Popovici a mai declarat că a ajuns la stadiul în care nu îl mai interesează neapărat titlurile, ci să înoate şi să se simtă bine. Ştiind că am reuşit să înving ţările pe care ei le reprezintă superputeri mondiale, pe mine, un băiat din Pantelimon, faptul am reuşit să văd drapelul mai sus decât cel al SUA mă face să mă simt bine”, a precizat el. Sportivul a spus că pentru el medaliile din Singapore au însemnat poate un pic mai mult decât ce a obţinut la Jocurile Olimpice, deoarece de această dacă pentru prima dată în carieră a simţit că îi era frică.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

România, campioană europeană la fotbal. Universitatea de Vest din Timișoara a câștigat titlul în Italia

România a câștigat Campionatul European Universitar de Fotbal 2025, prin reprezentanta acesteia în competiție: echipa Universității de Vest din Timișoara. Ceremonia de premiere a avut loc aseară, iar România a câștigat trofeul după meciuri complicate în toate etapele, dar pe care studenții timișoreni le-au câștigat cu brio. În semifinale, spre exemplu, au reușit să se impună în fața Universității din Rouen la penaltyuri. Competiția a avut loc în regiunea Marche .

Sport

Zak Brown, șeful McLaren: Formula 1 este mai OK fără Horner

Formula 1 este un mediu mai sănătos după concedierea lui Christian Horner de la conducerea echipei Red Bull, a declarat duminică Zak Brown, directorul executiv al McLaren, potrivit Reuters, citat de News.ro. În declaraţiile făcute după discuţii cu Laurent Mekies, succesorul lui Horner, la Marele Premiu al Ungariei, americanul a salutat numirea francezului şi a spus că predecesorul acestuia a depăşit limita. Brown şi Horner nu erau prieteni şise certau .

Sport

Chindia Târgovişte şi Sepsi OSK, remiză în Liga 2. Rezultatele primei etape

Formaţia Chindia Târgovişte a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, duminică, în compania echipei Sepsi OSK, în prima etapă a Ligii a 2-a, scrie News.ro. Pentru Chindia Târgovişte a marcat Honciu, în minutul 16, iar pentru Sepsi OSK a punctat Matei, în minutul 59. Sâmbătă a început Liga 2, cu mai multe partide desfășurate. Ultimul meci al etapei, Politehnica Iaşi – Ceahlăul Piatra Neamţ, are loc marţi,, de la .

Sport

A început Liga 2: Rezultatele primelor meciuri. Poli Iași joacă marți

Noua ediție a Ligii 2 la fotbal a început în weekend, cu meciuri spectaculoase și rezultate neașteptate. Steaua București a debutat cu o victorie convingătoare, în timp ce CS Dinamo a pierdut primul joc al sezonului. Poli Iași urmează să își dispute meciul din prima etapă marți, pe stadionul din Copou, în fața propriilor suporteri. Partida este așteptată cu interes, în condițiile în care formația ieșeană își propune să revină .

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

14:48

România, campioană europeană la fotbal. Universitatea de Vest din Timișoara a câștigat titlul în Italia

România a câștigat Campionatul European Universitar de Fotbal 2025, prin reprezentanta acesteia în competiție: echipa Universității de Vest din Timișoara. Ceremonia de premiere a avut loc aseară, iar România a câștigat trofeul după meciuri complicate în toate etapele, dar pe care studenții timișoreni le-au câștigat cu brio. În semifinale, spre exemplu, au reușit să se impună în fața Universității din Rouen la penaltyuri. Competiția a avut loc în regiunea Marche
Image Description

12:23

David Popovici, la revenirea în țară: Pe mine, băiat din Pantelimon, faptul că am văzut drapelul mai sus decât cel al SUA mă face să mă simt bine

David Popovici a revenit în țară, după Mondialele din Singapore. Acesta a declarat pe aeroport, acolo unde era așteptat de susținători că iubeşte în continuare înotul, astfel că nu sunt şanse să se retragă, şi că s-a simţit bine văzând că drapelul României a fost mai sus decât de exemplu cel al SUA, potrivit News.ro. El l-a lăudat pe colegul său din lotul României, Denis Popescu, care i-a fost alături
Image Description

12:15

SCENARIU Dacă Iașul ar fi o companie listată la bursă, câți investitori și-ar paria banii pe ea? Pașii care pot transforma o „acțiune” Iași în vedeta bursei

Dacă Iașul s-ar tranzacționa pe bursă, interesul investitorilor ar fi redus, spune un economist din Iași. Imaginea orașului este promițătoare – centru universitar, medical și cultural important -, dar nu convinge investitorii, drept urmare investițiile străine directe rămân modeste în județul Iași comparativ cu alte județe din țară. Ce trebuie schimbat pentru ca o „acțiune” Iași să devină vedeta bursei? Potrivit unui raport al Băncii Naționale a României, Iașul se
Image Description

10:06

Iustin, din nou pe podium la Olimpiada Internațională de Geografie: elevul ieșean aduce României o medalie de bronz din Bangkok

România a fost reprezentată cu succes la cea de-a XXI-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Geografie (iGeo), desfășurată în perioada 26 iulie – 1 august la Bangkok, capitala Thailandei. Lotul național, format din patru elevi, s-a întors acasă cu o medalie de argint și două de bronz. Printre laureați se numără Iustin Bălan, elev la Colegiul „Garabet Ibrăileanu” din Iași, care a obținut o medalie de bronz. Iustin Bălan trece
Image Description

08:51

Zak Brown, șeful McLaren: Formula 1 este mai OK fără Horner

Formula 1 este un mediu mai sănătos după concedierea lui Christian Horner de la conducerea echipei Red Bull, a declarat duminică Zak Brown, directorul executiv al McLaren, potrivit Reuters, citat de News.ro. În declaraţiile făcute după discuţii cu Laurent Mekies, succesorul lui Horner, la Marele Premiu al Ungariei, americanul a salutat numirea francezului şi a spus că predecesorul acestuia a depăşit limita. Brown şi Horner nu erau prieteni şise certau
Image Description

Recente din Romania

-
-

15:18

- Constanta - SURSE: Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat, convocat la Guvern

Comitetul de organizare a funeraliilor de stat, denumit Comitetul, este convocat, potrivit legii, de către șeful Cancelariei Primului Ministru și are loc în cazul decesului președintelui și al foștilor șefi de stat ai României. Comitetul este compus din reprezentanți la nivel de secretari de stat și alți înalţi funcționari publici ai Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului Ministru, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale. Date
Image Description

15:18

- Buzau - Cum să alegi stația de încărcare potrivită pentru vehiculul tău electric?

Electromobilitatea devine tot mai prezentă și mulți șoferi aleg mașinile electrice pentru deplasări zilnice, costuri reduse și întreținere facilă. Dacă vrei să alimentezi ușor mașina acasă sau la birou, să eviți drumurile dese la stații publice și să economisești timp, instalarea unei stații proprii reprezintă o alegere inspirată. Însă găsirea modelului potrivit poate părea complicat deoarece există opțiuni variate, iar fiecare vehicul are cerințe specifice. Mai jos găsești pașii care
Image Description

15:18

- Timis - Val de sancțiuni în Timiș. Medici acuzați că au eliberat concedii medicale fictive

Doar în primele șase luni ale anului (1 ianuarie – 30 iunie), Serviciul Control al CJAS Timiș a efectuat 102 acțiuni de inspecție la furnizorii de servicii medicale din județ. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Mariana Marcu, în această perioadă au fost constatate nereguli care au dus la aplicarea unor amenzi de 8.000 de lei, precum și avertismente pentru încălcarea prevederilor legale, conform declarațiilor pentru Agerpres. Controalele au vizat
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete