Viceprimarul Mangalia susține menținerea reducerii impozitului pentru clădirile nerezidențiale în turism
Viceprimarul cu atribuții de primar al Municipiului Mangalia, Paul Foleanu, a apreciat modificările fiscale ce vor intra în vigoare din 2026 drept un moment decisiv pentru mediul de afaceri local. Potrivit oficialului, turismul reprezintă peste jumătate din forța de muncă locală și este afectat de schimbările propuse la impozitele pentru clădirile nerezidențiale, iar administrația colaborează cu reprezentanții Federației Patronatului din Turismul Românesc pentru a menține această facilitate fiscală, se arată într-un comunicat al Primăriei Mangalia.