Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană și zona euro au scăzut în luna mai comparativ cu luna aprilie, arată datele publicate luni de Eurostat, citate de Agerpres. Conform oficiului european, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 0,7% în zona euro și cu 0,8% în Uniunea Europeană, în luna mai 2025 comparativ cu luna aprilie 2025. Țările membre cu cele mai importante scăderi ale vânzărilor cu amănuntul au fost: Suedia (minus 4,6%), Belgia (minus 2,5%) și Estonia (minus 2,2%). În România, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 0,4% în luna mai, după un avans de 0,1% în luna aprilie. În ritm anual, luna mai 2025 față de luna 2024, vânzările cu amănuntul au crescut cu 1,8% în zona euro și cu 1,9% în Uniunea Europeană. În acest caz, vânzările cu amănuntul au crescut mai puternic în România decât în UE, grație unui avans de 2,3%. Țările membre cu cele mai importante creșteri ale vânzărilor cu amănuntul au fost: Cipru (7,9%), Bulgaria (7,2%) și Luxemburg (6,3%). În cazul României, conform datelor publicate anterior de INS, în mai 2025 comparativ cu aprilie 2025, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creșterii înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+2,6%) și la vânzările de produse nealimentare (+1,1%). Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, afacerile din comerț au scăzut, pe ansamblu, cu 0,5%, în mai față de aprilie, ca urmare a declinului înregistrat la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-1,1%) și la vânzările de produse nealimentare (-0,2%). Comparativ cu luna mai 2024, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a înregistrat o creștere, pe ansamblu, cu 2,5%, datorită creșterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+6,3%). Scăderi au înregistrat comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-1,4%) și vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-0,2%). Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna mai 2025, comparativ cu luna mai 2024, afacerile din comerț au înregistrat o creștere, pe ansamblu, cu 2,7%, datorită creșterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+7,7%) și la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+1,2%). Vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au scăzut cu 1%.
După eliminarea plafonării RCA, costul asigurării pentru camioane a crescut semnificativ, afectând grav activitatea transportatorilor. Aceștia acuză lipsa de logică în sistemul bonus-malus și spun că, în ciuda tarifelor mari, despăgubirile rămân la un nivel minim, iar multe vehicule sunt deja trase pe dreapta din cauza costurilor. După expirarea plafonării tarifelor RCA la 1 iulie 2025, prețul poliței de asigurare obligatorie pentru un camion nou, clasa B0, a crescut cu
.
Preşedintele Donald Trump a emis miercuri un ordin executiv prin care a impus un tarif suplimentar de 25% pentru bunurile din India, afirmând că această ţară importă direct sau indirect petrol rusesc. Tariful intră în vigoare la 27 august, a precizat Casa Albă, potrivit news.ro. Produsele indiene, care sunt deja taxate cu 25%, „vor fi supuse unei taxe vamale ad valorem suplimentare de 25%”, începând cu 21 de zile de
.
Aproape 60% dintre bulgari sunt îngrijoraţi de creşterea costului vieţii în urma adoptării monedei euro, scrie agenţia Novinite, citând rezultatele unui sondaj recent Gallup International Balkan, realizat pentru Televiziunea Naţională Bulgară, între 11 şi 23 iulie, cu 800 de participanţi. prin interviuri faţă în faţă, scrie News.ro. Principalul factor care stă la baza acestor îngrijorări este economic – teama că preţurile vor creşte odată ce ţara va trece la euro.
.
În ultimii ani, mediul nostru de afaceri s-a confruntat cu o realitate tensionată, în care activitatea de control exercitată de instituțiile statului asupra operatorilor economici, în special a celor mici și debutanți, a fost percepută ca excesiv de coercitivă. Micii antreprenori, în loc să se bucure de sprijinul statului în primele etape de dezvoltare, au fost adesea tratați ca potențiali infractori, fiind supuși unor controale rigide, imprevizibile și sancțiuni disproporționate.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.